Cuibul randunelelor. In urma cu doi ani, in aprilie, o pereche de randunele si-a facut cuib in balconul mic de la fereastra bucatariei din apartamentul meu. A fost o bucurie nespusa sa le privesc cum muncesc toata ziua sa-si faca cuibul, cum ciripesc. De acum nu mai eram singura. A fost ca o binecuv...

Cuibul randunelelor

In urma cu doi ani, in aprilie, o pereche de randunele si-a facut cuib in balconul mic de la fereastra bucatariei din apartamentul meu. A fost o bucurie nespusa sa le privesc cum muncesc toata ziua sa-si faca cuibul, cum ciripesc. De acum nu mai eram singura. A fost ca o binecuvantare.

Dimineata, o data cu ivirea zorilor, ma trezeam in cantecul lor. Imi imaginam ca fereastra bucatariei dadea intr-o gradina cu copaci, cu flori si multe pasarele si nu intr-o banala curte interioara. M-am obisnuit repede cu ele. Cand intarziau seara, ma temeam pentru ele. Dupa cateva saptamani, am auzit niste zgomote ciudate. Erau puisorii! Cu ciocurile mari si puf galbui, capsoarele lor semanau cu niste desene animate. Tot timpul cereau mancare, iar Randunel si Randunica nu mai pridideau aducandu-le hrana. Dupa putin timp, erau deja marisori. Ciripitul se intetea. Parintii lor sareau de pe fereastra balconului pe balcoanele vecine. Nu stiu cum si cand au invatat sa zboare. Imi faceam griji cum vor iesi micutii puisori din curtea interioara. Dupa o zi de incercari, au plecat cu parintii lor, inaltandu-se pana la etajul patru, evadand in libertate. Seara veneau tarziu. Se pregateau deja pentru marele drum. Toamna au plecat. Cuibul a ramas gol. Nu stiam daca vor mai veni. Dar la sfarsitul lunii aprilie, randunelele au venit. Nu am putut recunoaste daca a fost o pereche formata din puisori sau prima pereche care a poposit pe balconul meu. Acum nu mai erau nevoite sa-si construiasca alt cuib. Au facut oua si in scurt timp au iesit alti copii. Ca