Daca istoria este, cum scria Walter Benjamin si cum minunat cinta Laurie Anderson, un inger care zboara cu spatele inainte peste un cimp de morminte, impins de un suflu ce vine din Paradis, fara-ndoiala ca ea s-a poticnit de stinca Balcanilor si si-a ranit calciiul de lumina in trecere. Balcanii nu trebuiau sa fie acolo. Pe ei istoria nu-i prevazuse, sau nu-i luase-n seama, desi dinspre ei venea un murmur surd: „Balcanii, butoiul cu pulbere al Europei“. Pe fata marelui inger cu aripile-ntinse, aflat in zbor orb catre postistorie, expresia indurerata si totusi intr-un fel optimista (sa nu uitam ca suflul vine din Paradis, asa incit, pina la urma, chiar si peste morminte, va trebui sa ajungem la victoria generala a liberalismului de tip american, care satisface si nevoile economice, dar si tymos-ul „ultimului om“...) s-a transformat in consternare si perplexitate. Balcanii nu raspund pozitiv la istorie. Federalismul lui Tito n-a servit la nimic. Ingineria sociala a lui Milosevici a fost o monstruozitate fascista. Ingineria diplomatico-politico-militara a Vestului a fost un esec rasunator.

Dumnezeule, ce nou popor isi mai revendica independenta? Ce noi gropi comune se mai descopera? Ce noi lagare apar? Cite femei mai sint violate? In ce localitati se aud iar focuri de mitraliera? In criza de inginerii (cea genetica e deocamdata la inceput, iar oaia Dolly a imbatrinit prematur), oamenii maturi si responsabili din Europa civilizata incep sa se gindeasca la vrajitorie. Realpolitik a esuat? Nu face nimic, ramine intotdeauna calea unei politici a imaginarului, a miticului si a simbolicului. Imaginati-va (vorba lui John Lennon) un tinut in care totul se rezolva prin colaborarea intelectualilor si artistilor, in care sabia unei fraze frumoase („Istoria e un inger care...“) despica nodul gordian al Balcanilor. Iata noua utopie, care suna mai frumos decit cea a sta