În lunea din Săptămîna Patimilor, la o oră de vîrf de seară, am putut vedea, puse Sub semnul întrebării, suferinţa lui Christos şi suferinţa umană. Moderatorul emisiunii, un cunoscut poet autohtonist, comunist şi ateu, care s-a convertit momentan la occidentalism, democraţie şi credinţă, a chemat cîţiva iluştri intelectuali la emisiunea sa ca să le mărturisească profunda nedumerire pe care o încearcă în privinţa Divinităţii. Cu alte cuvinte, să-i întrebe dacă găsesc că e moral proiectul lui Dumnezeu legat de suferinţă! Cu o figură spăşită şi mai solemnă decît un bolovan, poetul s-a prefăcut mai catolic decît Papa, dar i-a zburat din gură un stol de porumbei. E firesc, a mai întrebat el, ca omul să dea dovadă de smerenie şi de umilinţă? Se subînţelegea că nu. Nici noi nu credem că poetul ar fi fiind capabil de creştinele sentimente cu pricina. Altă întrebare, adresată unui participant cunoscut pentru spiritul său religios, a fost de unde ştie el că Dumnezeu vrea de la noi anumite lucruri. Auziţi întrebare! O simt în mine, a răspuns invitatul. Ceea ce poetului nu i s-a părut suficient. O simţiţi, o simţiţi, a revenit el, dar cum puteţi fi sigur?

În asemenea termeni s-a purtat o discuţie pe teme moral-religioase, dar care dorea să explice totul printr-o logică de doi bani. De la un punct înainte, a fost evident că moderatorul şi invitaţii săi nu vorbeau despre aceleaşi lucruri. Paralelismul acesta a transformat emisiunea într-un dialog tragi-comic şi puţintel absurd. Deşi invitaţii nu erau fitecine, ci artişti, oameni de ştiinţă, politicieni, ei s-au lăsat angrenaţi în delirul moderatorului, n-au replicat cum se cuvenea, nu l-au pus la punct, nu i-au atras atenţia asupra enormităţilor pe care le debita.

Emisiunea a rămas falsă pînă la capăt. Toată lumea venea cu idei în domenii despre care, era limpede, nu ştia mare lucru. Datul cu părerea era