Poate nu ar fi fost nevoie să apelez la Émile Littré, la citatul despre caracterul niciodată sfîrşit al activităţii lexicografice, comentînd Dicţionarul etnologilor români, dacă după lectură nu aş fi realizat cît adevăr cuprinde, aplicat la această cercetare ştiinţifică de copleşitoare dimensiuni. Pentru a mă susţine adică, în comentarea geografiei spirituale a itinerariilor pe care le străbate ştiinţa etnologiei, orizonturile spaţiale şi temporale mereu deschise spre coerenţa universală a ştiinţei, nicicînd închistată în graniţele ridicate entuziasmului şi tensiunii cercetării, fervorii curiozităţii, înţelegerii analitice a detaliului, acuităţii, eficacităţii. Într-un cuvînt, tabloului probant prin datele şi unghiurile sale de vedere, multiplicat divers, prin atmosfera vie creată de analogii şi relaţii. Un tablou suprasaturat de date, de referinţe, de distincte direcţii ale gîndirii, cum aş structura logic şi entuziast, totodată, lucrarea semnată de Iordan Datcu.

Am apelat totuşi la lexicograful francez, ţinînd seama de sugestia lui Iordan Datcu, însuşi. El îl citează în Cuvîntul înainte din 1979: "Les travaux lexicographiques n'ont point de fin". Este un mod de a invita, de a încuraja chiar cititorul să conlucreze cu autorul, conştient, spune el, de limite, în vederea altei ediţii, a celei de faţă. Mie, citatul îmi spune şi altceva. Este convingerea de după o atentă lectură. Unei asemenea lucrări să nu i se caute nicicînd un punct, o oprire, oricît de uriaşă compoziţie s-ar arăta chiar şi pînă în prezent, deoarece ceremonialul de date, minuţios studiate, se dovedeşte a fi o perpetuă izvorîre. (Completările din volumul 3 ale numelor de autori şi ale titlurilor de opere, care nu au fost cuprinse în primele două volume).

Prefaţa întregii lucrări este semnată de savantul Ovidiu Bîrlea, la vremea cînd mai trăia. Este istoricul apariţiei instrumentelo