Ioana Nicolaie şi Iulian Tănase sînt doi tineri poeţi de vîrste apropiate. Ioana are 28 de ani, Iulian, 29. Trăiesc în Bucureşti şi lucrează în presa centrală, Ioana Nicolaie la cotidianul Independent, Iulian Tănase la revista Academia Caţavencu. Amîndoi scriu, deocamdată, poezie. Şi amîndoi reprezintă, pentru cei care îi cunosc, tînărul nou, nu acela creat după tiparul rigid al omului nou, ci tînărul anilor 2000 aşa cum arată el în mod firesc: dezinhibat, fără complexe, care se întreţine singur, care arată bine şi se îmbracă bine, care face din literatură nu un martiriu, ci o plăcere, fără obsesii, fără drame, dar cu o reală seriozitate. Cam aici s-ar opri similitudinile. Pentru că ceea ce îi aduce împreună pe cei doi în spaţiul aceleiaşi cronici sînt de fapt diferenţele.

îmi închipui aceste două cărţi aşezate în rafturile unei librării. Ambele au coperta construită dintr-o fotografie. Iulian Tănase a ales poza studiată a celei mai misterioase femei care a bîntuit pelicula cinematografică, Greta Garbo. Faptul nu e întîmplător şi nici doar decorativ. Greta Garbo apare ca personaj, e una dintre iubitele imaginare ale poetului, dar dincolo de acest amănunt alegerea spune foarte mult despre gustul lui Iulian Tănase pentru istoria aurită, a artei în general şi a literaturii în special. Ioana Nicolaie a ales pentru copertă propria fotografie, o fată blondă, într-o postură nestudiată, dar într-o tăietură originală, gîndită interesant de Florin Iaru. Istoria celebrităţii şi istoria personală, aşadar. Rareori am întîlnit coperţi care să spună mai mult despre ceea ce se ascunde dincolo de ele. Dacă ar fi să interpretăm acest lucru, concluzia ar fi optimistă: avem de-a face cu scriitori care au învăţat în aceşti ani să-şi gîndească produsul artistic nu doar din punctul de vedere al conţinutului. Mitul scriitorului adîncit în textul abisal, indiferent la problemele