Expresia din titlu îi aparţine lui Nádas Péter, e reflecţia sa faţă de un episod al cărui umor amar capătă sens doar la est de acum dispărutul zid al Berlinului: familia Nádas, ajunsă undeva pe scara ierarhică a Partidului Comunist Maghiar, se mută într-o vilă din cartierul devenit al nomenclaturiştilor, în care una din surorile tatălui recunoaşte curînd fosta reşedinţă a unor prieteni unde în tinereţea-i fusese de multe ori invitată. Momentul e relatat în Schiţa biografică ce încheie volumul publicat de Polirom, însă multe altele asemenea sînt de găsit în Sfîrşitul unui roman de familie, în excelenta traducere a Anamariei Pop, un roman tipic pentru Europa Centrală, prin acea obsedantă preocupare pentru memorie şi istorie, evreitate, comunism, identitate şi descendenţă, din - este exemplul pe care-l dă şi Daciana Branea în prefaţă - Grădina, cenuşa sîrbului Danilo Ki".

Probabil ar fi interesantă o analiză a imaginii tatălui în scrierile autorilor est-europeni, pentru că ea revine constant, asociată regretului de a-şi fi pierdut părintele. în romanul lui Nádas, tatăl e mai curînd o absenţă, întreruptă de apariţii fulgerătoare şi neanunţate, pînă în ziua în care la radio, Simon şi bunicii săi îl ascultă depunînd mărturie pentru acuzare şi relatîndu-şi detaliat trădarea într-un proces care trimite fără umbră de îndoială la Rajk. Bunicului această trădare îi aduce moartea, precedată de obsedanta întrebare "Să fi greşit eu?"; decesul, puţin mai tîrziu, al bunicii îl aduce pe băiat în situaţia de a intra într-un orfelinat al partidului, în care se formează "oameni noi" cărora le e interzis să vorbească sîmbăta şi duminica. Dar Simon e, poate, salvat; înainte de a muri, bunicul i-a spus povestea familiei, care e şi povestea neamului evreiesc - cu acest ultim membru se încheie al şaptelea cerc, cel mai îndepărtat de Dumnezeu.

E greu să vorbeşti despre rom