Parafrazandu-l pe profesorul sau, un amic m-a-ntrebat, recent, daca stiu care-i asemanarea dintre istorie si sutien. "Fiecare ascunde si deformeaza realitatea", era raspunsul corect, stropit, apoi, cu pilde solemne de sarguinciosul student, care dorea sa ma convinga, desi nu era necesar, ca istoria e la fel de subiectiva ca si mass-media. Sigur, am putea urmari mult si bine parada colectiei "vara nu-i ca iarna", descoperind raporturi uluitoare intre articole de lenjerie intima si diferite chestiuni de interes public. De pilda intre chilotii Danielei Gyorfi si coruptia demnitarilor nostri: niste chestiuni virtuale, despre care vorbeste tot targul desi n-a aparut nici o proba c-ar exista cu adevarat. Aici chiar ca presa si istoria merg mana in mana: isi bat capul cu ceva care nu exista... Doua stiinte bizare care urmaresc, cu nostima seriozitate, cresterea si descresterea nimicului. Intre colbul de cronici si domesticul praf de gazeta pulseaza, stingher, acea bobita de adevar care ne apartine. Oricate perechi de lupe am roti catre dansul, ne e foarte greu, daca nu imposibil, sa dibuim, in maruntaiele lui, o particula din bolovanul vietii noastre, pe care-l impinge la vale, minut cu minut, valul acela dement caruia, mai tarziu, ii spunem istorie. Acum doua luni bateam, impreuna cu doi camarazi de presa, strazile tumultuosului Chisinau: dincolo de acel instinct concurential care face savoarea si penibilul statutului de ziarist, eram animati de sentimentul comun ca suntem martorii unor momente istorice. Ceva mai tarziu, cand senzatiile s-au mai cernut, am gasit ragazul sa largim subiectul si ne-am intrebat de ce, la urma urmei, senzatia de contemporaneitate cu istoria ne scapa in viata de zi cu zi. Ne-am intrebat cata orbire, ce ticuri si cate iluzii pot incapea in obisnuinta "transcrierii" pe scurt a unor fapte si evenimente a caror epoca e, de fapt, clipa, conditionati