Perpessicius face parte din categoria numelor stimate de toată lumea şi neglijate de toţi pentru că nu stîrnesc controverse. I se recunosc politicos meritele, atunci cînd împrejurarea o cere şi este lăsat fără regrete în grija specialiştilor, nici aceasta excesivă de altfel. în timp ce în jurul lui Călinescu, spre exemplu, spiritele se încing şi articolele se aprind unul de la altul, ca ţigările, posteritatea lui Perpessicius se rezumă la variaţiuni pe două teme: editorul lui Eminescu şi ...restul (istoricul literar: prea generos, criticul: prea artist, poetul: prea erudit). O serie de amănunte biografice cîndva bine ştiute par să se şteargă unul cîte unul din memoria literară contemporană. Metamorfoza onomastică a criticului e de-a dreptul urmuziană, oscilînd între tragic şi derizoriu: Dimitrie Panaiot, Dumitru Panaitescu, apoi, sub oblăduirea lui Galaction şi Arghezi, Perpessicius, în şcoală Mitiş, în scrisori Mitică, în proiecţiile de roman autobiografic Mototolea sau Pentapolin; la o extremitate blîndul Mitiş, mototolul, la cealaltă Perpessicius, nume straniu, grav, pe care Mircea Vulcănescu îl explică de la "încercatul". Pe lîngă civilul literat, în anii interbelici tînărul avea şi faimă de erou de război: rănit de un glonte, este operat la braţul drept (rezecţia cotului) şi reînvaţă să scrie cu mîna stîngă, de unde caligrafia lui specială şi înclinată spre stînga. Adresa editorului operei lui Eminescu, printr-o potrivire a destinului str. Eminescu 122, e poate marcată de una dintre acele plăci comemorative spre care nimeni nu-şi ridică privirea.

De curînd România literară (nr. 49/2001) a publicat o cutremurătoare istorie semnată de C.D. Zeletin, Yvoria sau drama secretă a lui Perpessicius care dezvăluie pentru prima dată un chip cu totul necunoscut al eruditului: căsătorit la 23 de ani cu Alice Paleologu, se îndrăgosteşte pe la 34 de Yvoria (Vioric