Cu mult inainte ca soarele cu dinti al revolutiei din decembrie sa gaureasca stratul de ozon de pe steagul patriei, lasandu-ne fara mandrete de stema comunista, circula un zvon diabolic, cu parfum de informatie clasificata: cica Sarsaila ar fi organizat, pe unul din stadioanele iadului, un fel de festival artistic, anuntandu-i pe protagonisti ca premiul cel mare e o permisie de cateva decenii, adica scutire de la cazanul cu smoala si un voiaj de placere pe Pamant. Placerea consta in faptul ca Sarsaila se angaja, personal, sa-i asigure laureatului tot confortul, punandu-i la dispozitie un popor, o patrie si alte lucruri minunate cu care acesta sa faca ce vrea muschiul lui. Conditia era ca piesa interpretata sa fie incitanta si originala - adica sa nu fie inscrisa in nici un registru dracesc. Nicolae Ceausescu, ce ispasea o pedeapsa eterna prin suspendare cu capul in jos si infundare intr-o hazna, fu atins de o chemare artistica abisala, asa ca urca pe scena si anunta, peltic, ca urmeaza sa interpreteze cantecul stramosesc Celetinca. Juriul, care era la curent cu toate hiturile, trecute sau viitoare, din moment ce detinea pachetul majoritar de actiuni in industria muzicala a pamantenilor, incepu sa murmure, interesat: era primul slagar de care nu auzisera. Iar cand Pingelica incepu sa ingaime primele versuri, "trei culori cunosc pe lume / ce le tin ca sfant odor", interesul se transforma in panica. In ciuda faptului ca artistul era total afon si, pe deasupra, cand interpreta, dadea din mana, improscandu-i cu particule de culoare maro, cantecul asta suna a ceva care ar fi ispitit foarte mult concurenta sa-l transforme in hit publicitar: zari albastre, lanuri de grau si munti burdusiti cu aur, basca o serie de matrapazlacuri dracesti care puteau fi deconspirate cu ocazia asta. Nasol! Asa ca, dupa o deliberare scurta, nea Nicu fu scos din rahat si uns cu toate alifii