Caii tatei. Imi staruie in minte lumina vie a ochilor tatei, grija si dragostea ce se degajau din miscarile blande si mangaietoare ale mainilor lui ori de cate ori isi tesala caii. Erau mandria si averea lui! Si cum sa nu fi fost asa, de vreme ce majoritatea consatenilor, mai mult sau mai putin invi...

Caii tatei

Imi staruie in minte lumina vie a ochilor tatei, grija si dragostea ce se degajau din miscarile blande si mangaietoare ale mainilor lui ori de cate ori isi tesala caii. Erau mandria si averea lui! Si cum sa nu fi fost asa, de vreme ce majoritatea consatenilor, mai mult sau mai putin invidiosi, recunosteau ca tata avea cei mai frumosi cai din sat?

Cand avea loc o nunta, era aproape imposibil sa nu fie rugat sa isi imprumute caii, pentru a-i transporta pe miri si pe nasi la sfanta biserica. Uneori tata mergea personal. Nu-i placea sa lase pe oricine sa-i mane mandretea de cai. Ii pregatea cu tot dichisul. Dupa ce erau bine periati, cu coamele si cozile pieptanate, cu pielea stralucind pe ei de parca ar fi fost dati cu uleiuri alese, cu potcoave noi si copite bine ingrijite, li se puneau la gat salbele cu clopotei. Alaiul putea sa porneasca. Aratau superb, ca niste armasari inaripati din poveste. Blanzi si ascultatori, nicicand nu am vazut biciul tatei coborandu-se pe spinarea lor, acesta fiind, de regula, un simplu accesoriu care nu trebuia sa lipseasca din intreg harnasamentul. Chiar si noi, fetele, ii incalecam fara sei si frau cu zabala, mergand vara cu ei sa le facem baie la balta din apropiere.

Cand a venit colectivizarea, tata era suferind, in urma unui accident la padure. Un timp, mama a fost nevoita sa lucreze pamantul cu ajutorul altcuiva. Frumosii cai ai tatei erau alergati si biciuiti de un tanar bezmetic si hapsan, care probabil nu avusese in viata lui un animal pe langa casa. Prima care s-a imbolnavit grav a fost S