Consacrăm în numărul de astăzi cîteva pagini lui Vladimir Streinu (23 mai 1902-26 noiembrie 1970), aflat la centenar într-un an bogat în astfel de evenimente literare (l-au precedat sau îi urmează Anton Holban, Ş. Cioculescu, D. Popovici, Zaharia Stancu). Autorul Paginilor de critică literară face parte din a treia generaţie maioresciană, după socoteala lui E. Lovinescu, aceea, strălucită, din perioada interbelică, răspunzătoare de definitivarea autonomiei artei pe care o proclamase Maiorescu. Se numără printre cei mai aprigi militanţi în favoarea criticii estetice, debarasată de prejudecăţi sociologiste ori istoriste. (Să stăvilim, scrie el în stilul preţios al unora din articole, "surparea peste valorile artistice a unor terenuri limitrofe"). Ca şi alţi critici contemporani cu el, Streinu a pledat cauza modernismului literar, în poezie, ca şi în roman, pe care l-a teoretizat şi sprijinit Lovinescu imediat după primul război. Eseul lui din 1938 despre poezia modernă în varianta ei "pură", şi cele trei "refuzuri" ale ei (etica, retorica şi anecdotica) rămîne printre cele mai clare şi mai convingătoare dintre cîte s-au scris la noi.

Vladimir Streinu a făcut, ca şi Pompiliu Constantinescu, Cioculescu, Călinescu, Perpessicius, atît cronică literară (adunată în cele cinci volume ale Paginilor..., din care trei postume), cît şi istorie literară (Clasicii noştri este cartea lui capitală, dar micile studii despre Creangă şi Hogaş nu sînt deloc de dispreţuit). În cronică, n-a avut nici răbdarea lui Perpessicius, nici obiectivitatea lui Pompiliu Constantinescu. A scris relativ mult (în orice caz mult mai mult decît se păstrase în memoria noastră pînă la republicarea tuturor cronicilor în volum, după moartea autorului), dar oarecum capricios. Abia în studiile de istorie literară este cu adevărat excepţional, deşi meritele i s-au recunoscut destul de greu (În Istor