Radu Preda, jurnalist pe la Evenimentul zilei, Lifestyle şi altele, are o carte de debut la Editura Eminescu. Sunt proze scurte, destul de diverse ca formulă, între un neorealism cvasi-tragic, proză poetică şi reportaj comic, ceea ce indică destulă versatilitate creativă, cultivată în mod sigur şi de scrisul jurnalistic. Paradoxal, deşi înclinaţia naturală ar fi una pentru epic, cele mai realizate sunt prozele poematice şi poemele în proză, cu formulări şi metafore intense, deşi vag blagiene şi manieriste: "Spinările ...Pielea unei dogme, întinsă pe Treime,/ Vibrândă sub clopotul fără limbă al semnului/ cu ea deasupra,/ fluturii ucigaşi se întorc în coconi."

E o carte inegală, în care proze precum Scrinul de stejar, care respiră un aer marquesian printr-o bruscă întoarcere către mister şi moarte şi prin câteva detalii prozastice care te trimit cu gândul la marele columbian. Oboseala de dimineaţă tentează o formulă postmodernă, fluidă şi ambiguă, complicată naratologic şi diluată în genul lui Barth, reuşită tehnic, însă cu o recuzită destul de redusă: "Ochii se coborau, la intervale regulate, urmând parcă un ritual celest, se reflectau limpede preţ de câteve clipe, suficiente pentru ca nebuloasa Andromeda să iasă cu coada între picioare din galaxie, după care se pornea un tremur în crescendo (ma non troppo) al mîinii. Oglinda astfel stricată spărgea irişii cenuşii în milioane de cioburi, care se ordonau imediat într-un caleidoscop dumnezeiesc, schimbându-şi culoarea la fiecare miime de secundă." Lui Radu Preda îi trebuie pur şi simplu curaj în proză pentru a-şi configura propriul univers a cărui expresie pare să fie bună. Sunt, în marea lor majoritate, texte valabile, cu excepţia câtorva, (Roata de rezervă, Complementaritate), simpluţe, fără adâncime. Celelalte manifestă o evidentă predilecţie spre genul parabolă, uneori cu reuşite reale (Spiritul de hoar