Există cîteva motive serioase pentru care românii refuză, constant şi cu sentimentul frustrării, numele de balcanici. Atitudinea aceasta nu e una recentă iar cauza primă e evidentă: imaginea sumbră care însoţeşte regiunea de-a lungul istoriei şi pe care Occidentul continuă să o aplice Balcanilor. Aşa se face că atunci cînd ne autodefinim ca balcanici, eticheta ia, mai mereu, forma autoderiziunii. Formula cea mai obişnuită a discursului românesc despre Balcani e, tranşant sau nuanţat diplomatic, cea a distanţării de o realitate care ne incomodează. în contra acestei direcţii, Martor, revista de antropologie a Muzeului Ţăranului Român, îşi alege ca temă centrală a ultimului număr Balcanii şi, între balcanism şi balcanitate, raportarea românilor la acest spaţiu.

Nouăsprezece articole se opresc asupra temei din perspectiva unor domenii diferite, cel mai adesea de graniţă. Dar, mai înainte ca un domeniu să-şi spună cuvîntul, privirea "tare", cea care imprimă o lectură anume a balcanităţii, e cea a autorului. Marea majoritate a studiilor propuse de Martor nu sînt unele dogmatice. Senzaţia e că sînt gîndite astfel încît să pară, ele însele, balcanice: există în ele o extraordinară plăcere a istorisirii, multe alunecă în povestire personală sau pornesc de la întîmplări de viaţă, menite să vorbească mai puţin savant, dar poate mai edificator despre ce ar putea să însemne identitatea balcanică. Nu e însă un stil care încearcă adecvarea la temă, ci tonalitatea cu care revista, ajunsă la cel de-al şaselea număr, a reuşit pînă acum să ne obişnuiască.( Spun a reuşit să ne obişnuiască cu unele reţineri, pentru că Martor e, din păcate, o revistă destul de puţin cunoscută, şi aceasta pentru că e greu de găsit.) Cei care semnează articolele sau care răspund întrebărilor puse de Anca Manolescu sînt nume cunoscute ale vieţii culturale româneşti şi cercetători străini, de or