Rareori trece câte o săptămână fără ca poetul format-mare Păunescu să nu desfete naţia cu câte un exemplu de neruşinare (porcească, ar trebui să spunem, dacă am lua în considerare celebra-i confesiune din emisiunea lui Tatulici). Ultima-i ispravă ar trebui să ne privească pe toţi: nu e destul că stă pe banii noştri în parlament, dar insul nu se dă în laturi să-şi îmbie şi familia la troaca bugetară. Nu ştiu cu ce s-o fi ales naţia din vizita oficială a bârcanului în China. Ştiu doar că cel acoperit cu flegmă în decembrie 1989 de românii scârbiţi nu s-a mulţumit să-şi transporte în ţara lui Mao doar augustu-i trup, dar şi-a cărat printre bagaje şi odrasla. Sigur, dacă ar fi plătit biletul de avion, patul de hotel şi mesele, hai să zicem că un tată grijuliu e scuzabil că nu se desparte de fiica multiubită. Numai că nu era cazul: dl Păunescu poate face pe ghidul în Cişmigiu, după orele de serviciu, dar nu atunci când - zice el - reprezintă un popor întreg (e drept că poporul habar n-avea că se deplasează, prin reprezentanţi, tocmai la Zidul chinezesc).

Scăpat prin protecţie văcăroiotă de ceea ce ar fi meritat - imputarea cheltuielilor -, rimătorul de curte al lui Ceauşescu nu s-a abţinut să treacă la contraatac: pentru că la una din întâlniri nu i s-a dat, chipurile, locul de onoare, "flegmatul" a făcut un tărăboi mare cât vilele de pe strada Dionisie Lupu, urechindu-l pe ambasadorul României la Beijing ca pe ultimul repetent. Culmea e că a avut chiar nesimţirea să se refere la excedentul de kilograme al doamnei ambasador, ca şi cum nici usturoi n-ar fi mâncat şi nici gura nu i-ar mirosi a obezitate. în fine, asta e ţara, ăştia ne reprezintă şi în interior şi în exterior.

Pe acest fond, am nimerit peste inevitabilul Păunescu într-o recentă emisiune a lui Tucă. Flancat de-un popă gureş, de-o parte, de-un amfitrion redus la semi-muţenie, de alta, Păunes