Intr-o povestioara, chipurile, SF, un personaj de-al lui Bradbury se plimba pe strada, motiv suficient pentru organele de ordine sa il ia la ochi. Iata dialogul lor: "Ce faceti aici? Ceva care se numeste plimbare. De ce? Ca sa iau aer. Nu aveti aer conditionat? Ba da, dar vreau sa si privesc. Nu aveti televizor acasa? Ba da, dar... Actele. Poftim. Va tremura mana? Deloc. Veniti cu noi. Nuuu, ajutor! Nuuuu!" Prin anii `60, Oriana Fallaci trai o experienta asemanatoare in Los Angeles. Dori sa se plimbe, pur si simplu, pe strada si intra, imediat, in lunetele unui echipaj de politie. Iata alt dialog: "Aveti nevoie de ajutor? Nu, multumesc. Vi s-a stricat masina? Nu, multumesc. Aveti nevoie de un taxi? Nu, multumesc. Ati pierdut ceva? Nu, multumesc. Actele. Poftim. Va tremura mana? Deloc. Urcati in masina. Bine, multumesc." Oriana isi aminti de povestioara lui Bradbury, unde plimbaretul fu dus intr-o clinica psihiatrica pentru ca "a fost surpins folosindu-si picioarele, intr-o societate in care picioarele au fost inlocuite de roti, pentru ca a fost surprins folosindu-si ochii, intr-o societate in care ochii au fost inlocuiti de televizor, pentru ca a fost surprins respirand oxigenul Bunului Dumnezeu, intr-o societate in care oxigenul Bunului Dumnezeu a fost inlocuit cu aerul conditionat". Si se intreba cat ne mai desparte de ziua in care aceasta nevinovata "abatere" de la norma nu ne va duce intr-o clinica psihiatrica. Desi n-am tinut sa-mi masor talia cu centura Orianei Fallaci, am avut si eu privilegiul sa verific ca scenariul acesta nu e SF. Intr-o noapte, cu multi ani in urma, am iesit din casa doar ca sa ma plimb. N-am apucat sa fac prea multi pasi si-am fost oprit de politie. La noi, dialogul incepe direct, fara ocolisuri: "Actele. Poftim. Unde mergi? Ma plimb. Aha, te plimbi? Da, ma plimb. Asa, aiurea-n tramvai? Nu, tramvaiele nu mai circula la ora asta. Insulti o