Jale mare in codrii Vrancei- Din suferintele unui padurar -. Toata viata, Tanase Vranceanu a fost padurar. Restul de zile care i-au mai ramas, tot in padure vrea sa le traiasca, departe de lume si zgomot, departe de respiratia prafoasa si otravita a Focsaniului. Gafai din greu pana sa ajungi la casa...

Jale mare in codrii Vrancei- Din suferintele unui padurar -

Toata viata, Tanase Vranceanu a fost padurar. Restul de zile care i-au mai ramas, tot in padure vrea sa le traiasca, departe de lume si zgomot, departe de respiratia prafoasa si otravita a Focsaniului. Gafai din greu pana sa ajungi la casa lui cu prispa si barne zugravite in verde, cu acareturi si afumatoare, la care nea Tanase migaleste, cum numai el stie sa o faca, pastrama de iepure si batog de crap. Esti in inima Vrancei, pe Valea Neagra, dincolo de Andriesu, pe locurile cele mai ciudate, in care palpaie - cand albastre, cand portocalii - "focurile vii", bolboroseli blande si schimbatoare de gaz metan. Locuri necalcate inca de piciorul omului, cu doar doua-trei poteci firave ce duc la Baldau, la izvoarele sulfuroase, bune pentru reumatism, sau la cate o casa salbaticita, cu poarta larg deschisa si vitele lasate slobode printre copaci si maracinisuri. Pare ca ai ajuns la capatul lumii, dar iluzia nu tine mult. Zgomotul indepartat al drujbelor spinteca cerul. Inca vanoasa si bine infipta in pamant, padurea se chirceste din loc in loc, dezgolind stanci si povarnisuri, petece mari si urate de cioate negre ca niste masele stricate de om batran. Nea Tanase Vranceanu ofteaza incrosnat, priveste roata imprejur si trage adanc aer in piept, inghitindu-si parca vorbele. Nu mai e nimic de spus, de adaugat. Imaginea padurii hacuita la intamplare iti zgarie retina, te doare, iti da o stare de rau. Pentru nea Tanase, suferinta parca e si mai mare. Cu mana intinsa, iti arata portiunile de padure pla