Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai bine totul decat nimic!

Publicat in Ziua Constanta, luni 27 mai 2002 · ·

Inca o data a iesit ca ei. Ei, adica guvernantii. Profesorii s-au umflat in pene, au amenintat ca ingheata anul. Adica acelasi scenariu ca la fiecare final de an scolar, atunci cand dascalii tot spera sa obtina vreo marire de salariu. Insa, guvernantii au priceput foarte repede ca profesorii din Romania nu vor avea niciodata indrazneala de a merge pana la capat, chiar daca, pe zi ce trece, se vede tot mai clar ca fac parte dintr-o categorie defavorizata. Probabil ca la profesori se vede cel mai clar preferinta pentru un loc de munca sigur, chiar daca mai prost platit. De aceea, de multe ori cadrele didactice au preferat sa taca sau sa isi opreasca la jumatate actiunile de protest, de teama unor urmari nefericite pentru ei. Ca, vorba aia: mai bine doua milioane de lei pe luna decat nimic! Anul acesta a fost la fel. Negocierile au plecat de la 50 de procente. Oricine stie ca la negocieri este foarte greu sa obtii totul. Mai lasi tu, mai pune el, insa la final trebuie sa te regasesti la un nivel decent fata de cererea initiala. De la solicitarea unei mariri de 50 la suta, liderii sindicali au ajuns sa fie de acord cu 5 procente. Au urmat declaratii in presa, in care autorii acestui scenariu incercau sa explice ca semnarea conventiei nu inseamna ca ei vor multumi Guvernului pentru ce le-a oferit, dar oamenii trebuie sa inteleaga faptul ca s-a renuntat la greva pentru ca profesorii semnatari au fost putini. Asta ma face sa ma gandesc la zvonurile care vorbesc despre o intelegere de taina intre Guvern si liderii sindicali. Ca doar au si ei interesele lor! Dezamagirea in legatura cu acest final al miscarii de protest a cadrelor didactice imi aminteste de un eveniment consumat in 1999, cand profesorii universitari au hotarat sa declanseze o greva pentru a obtine reintoarcerea a 4.000 miliarde de lei la bugetul MEN. Cu alte cuvinte, ei solicitau respectarea legii care garanta

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziţii la Casa de pensii Sibiu. Un funcţionar şi un paznic sunt bănuiţi de fapte de corupţie

Mediafax acum 37 minute
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, poliţiştii fac şapte percheziţii domiciliare în Sibiu, Răşinari, judeţul Sibiu, şi Câinenii Mari, judeţul Vâlcea, precum şi la sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu. Percheziţiile au fost dispuse în legătură

Fostul premier Petre Roman, audiat din nou în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Ziua Constanta acum o ora
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Potrivit unor surse judiciare, Petre Roman

Premieră: Președintele din Coreea de Sud a fost arestat

Wall-Street.ro acum 2 ore
Yoon Suk Yeol, fostul procuror devenit președinte al Coreei de Sud, a fost arestat pentru a fi tras la răspundere în legătură cu legea marțială pe care a decretat-o. El va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu al Coreei de Sud care a f

Primăria Cumpăna, județul Constanța, marchează cu recunoștință Ziua Culturii Naționale

Ziua Constanta acum 22 minute
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a transmis un mesaj pentru a marca acest deosebit moment, care coincide cu nașterea „Luceafărului” poeziei românești, Mihai Eminescu. „Cu ocazia Zilei Culturii Națion

Circulaţie feroviară întreruptă între Dej şi Gherla, în urma unui accident. Două trenuri, afectate

Mediafax acum o ora
Circulaţia feroviară este întreruptă miercuri dimineaţa între Dej şi Gherla, în urma unui accident produs în apropierea localităţii Mintiul Gherlii. Două trenuri sunt afectate, transmite CFR SA.

România, peste SUA în topul celor mai puternice pașapoarte, după ce a intrat în Programul Visa Waiver

Adevarul acum 12 minute
Institutul Diplomatic Român (IDR) a anunțat miercuri, 15 ianuarie, faptul că locul României în topul celor mai puternice pașapoarte din lume a crescut semnificativ, după acceptarea în Programul Visa Waiver.

INS: Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută, în primele 11 luni din anul 2024

News.ro acum o ora
Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută şi cu 1,6%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele 11 luni din anul 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În perioada

UPDATE - Autoutilitară lovită de tren în judeţul Cluj / Un bărbat a murit / Circulaţia feroviară a fost reluată / Precizările poliţiştilor - FOTO

News.ro acum 53 minute
O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă este oprit. UPDATE: ”Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au fost sesizaţi cu privire la un accident feroviar petrecu

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 5 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

Elon Musk a fost dat în judecată de o autoritate americană. Care este motivul

Mediafax acum 3 ore
O autoritate americană de reglementare financiară l-a dat în judecată pe Elon Musk pentru că ar fi omis să îşi dezvăluie deţinerea de acţiuni Twitter. În aceste condiţii, Musk a putut să îşi achiziţioneze acţiuni ale companiei la „preţuri artificial

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-2°
mie.

-3°/2°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-0°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°