Daca ar trebui sa rezum intr-un singur cuvint tirgul de carte, acesta ar fi nerabdare. Nerabdarea de a te plimba printre standurile doldora de carti, nerabdarea de a-i vedea pe scriitori, nerabdarea de a te intilni cu cartile…

Dar mai e ceva! Placerea nebanuita de a sta la stand si de a privi pe furis tirgul. Caci tirgul de carte este un furnicar perfect. Oameni care stau la coada la bilete, unii prind liftul, altii urca pe scari, unii ramin la primul etaj, altii urca pina la 3 sau 4, in fine, oamenii intra printre standuri, privesc in stinga, cer o carte in dreapta, intreaba la informatii, se intereseaza de pret, primesc brosuri si fluturasi, cauta bani in portofel, numara restul, indeasa cartea in sacosa, daca n-au luat de la intrare Observatorul…, acum e momentul (oricum se vinde la pret promotional), mai avanseaza putin, intreaba de vreo lansare, se ridica pe virfuri sa-l vada pe vorbitor, se intilnesc cu prieteni, isi arata cartile, se indruma: vezi ca e acolo o carte buna, dincolo au reduceri mari, in partea cealalta vind la pretul vechi, la etaj se dau autografe… Iar toate acestea se intimpla si in sens invers: cara plasele pline cu carti spre iesire, se intreaba daca nu cumva au ratat vreun stand, se racoresc pe hol cu o „Cola“, unii iau liftul, altii coboara pe scari, unii ies pe terasa, altii cauta sala de conferinte sau grupul sanitar…

Dar mai sint si angajatii editurilor, oameni din spatele standurilor care asaza cartile pe rafturi, care dau restul, pun cartea in pungi, impart brosuri, aduc cutii cu titluri epuizate, verifica facturi, maninca pe ascuns un sandvis…

Si printre toti acestia, trece din cind in cind Paul Daian cu trompeta!

La standul revistei, am crezut, asadar, ca voi avea sansa de a face parte din acest furnicar. Ei bine, m-am inselat! Si cei care au fost la tirg stiu deja despre ce e vorba. Cei doi manechini,