Romania este un stat (democrat?) in care cetatenii pot respira mai mult decit liberi (legea nu se aplica), dupa ce generatii de inaintasi au trait 64 de ani sub patru dictaturi, cu calus si catuse.
Pe actul de nastere al primei dictaturi proclamata la 27 februarie 1938, alaturi de sigiliu regal si semnatura primului dictator al epocii, regele Carol al II-lea, semneaza primul ministru Miron Cristea si „generalul Ion Antonescu, ministru secretar de stat la Departamentul Apararii Nationale si ad-interim la aer si marina“. Cu alte cuvinte, doi rivali si-au dat mina spre a ingropa firava democratie interbelica din Romania, pentru ca doi ani mai tirziu sa-si adjudece puterea scotind la mezat tara si oamenii ei. Nu fac afirmatii fara acoperire. Mai mult, in alianta de suprimare a democratiei romanesti intra si alte personagii, printre care Armand Calinescu si Victor Iamandi.
Acestor protagonisti li se vor alatura ulterior Horea Sima si ai sai camarazi, uitind pentru o clipa de rafuiala de conturi Carol-Codreanu si pregatind o alta rafuiala de conturi, care va culmina cu abdicarea regelui si cu crimele din noiembrie 1940. Pretul – prabusirea hotarelor tarii. Pamintul tarii a fost cedat fara lupta de Consiliul de Coroana si apoi de proaspatul conducator al statului.
Tara a intrat apoi intr-un razboi, in cursul caruia nici un teritoriu romanesc cucerit nu a fost reintegrat in trupul patriei; indiferent ca pretul bastonului de maresal al lui Ion Antonescu au fost sutele de mii de romani cazuti la datorie, intre Prut si Ceremus si Stalingrad. Un razboi care intr-adevar trebuia sa fie sfint s-a terminat printr-un dezastru si cu o noua dictatura adusa pe virfurile baionetelor armatei rosii.
Mai grav este ca trebuiau gasiti vinovati pentru dezmembrarea si suferintele tarii. Rind pe rind, guvernele Tatarescu si Giugartu au inceput campania publi
