Philip ROTH

Animal pe moarte

Traducere de Irina Petras, Biblioteca Apostrof, Colectia „Ianus“, Cluj-Napoca, 2001, 130 p., f.p.

Cunoscut cititorului roman ca autor al romanelor Complexul lui Portnoy si Operatiunea Shylock, aparute la Editura Univers in 1998 si 2000, Philip Roth publica in 2001 Animal pe moarte (The Dying Animal) ca parte finala a unei trilogii alaturi de The Breast si The Professor of Desire, si al carei personaj central este profesorul de literatura comparata David Kepesh, cel care in The Breast sufera o metamorfoza kafkiana, trezindu-se transformat intr-un… sin.

In Animal pe moarte, obsesia sinilor persista, ea fiind incarnata de exotica Consuela Castillo, de care profesorul trecut de prima tinerete se indragosteste.

Cei care nu vad in acest roman „minor“ al lui Roth (a carui scriitura e totusi impecabila) altceva decit scenele „tari“ cu care romancierul obisnuieste sa-si socheze cititorii si aparentul sau misoginism se insala. Nici Consuela, nici profesorul nu sint personajele principale ale acestui roman, ci acel trup care, in motto-ul ales de autor, „contine povestea vietii tot atit cit creierul“. Povestea vietii Consuelei incepe si se termina in ochii lui David Kepesh (care este si naratorul in roman) cu sinii ei – „cei mai fabulosi sini pe care i-am vazut vreodata“ – ea imbolnavindu-se de cancer in finalul romanului. Aparenta previzibilitate tematica a acestui tip de naratiune tine si de orizontul de asteptare pe care un romancier ca Roth si l-a creat (acelasi orizont impotriva caruia e scris, de pilda, Complexul lui Portnoy).

Titlul e inspirat de versurile lui Keats pe care le citeaza la un moment dat profesorul: „Ma arde inima mereu; bolnava de dorinta/ si tintuita pe-un animal pe moarte/ nu stie ce mai e.“ Cine e deci „animalul pe moarte“? Naratorul? Consuela Castillo? Perpetua ezitare intre