(Premiul "României literare" pentru debut)

Cioc, cioc, la uşă. Cine e? Mia, vecina... Fantastic. Nu mă aşteptam să am un efect chiar aşa de rapid. Ieşisem cu şevaletul în curtea interioară, lîngă gardul care dă în mahalale... sau ce a mai rămas din ele. În orice caz... ieşisem cu şorţ, trei pensule şi paleta cu culori. Le simţeam curiozitatea, mă pipăiau cu ochii prin ferestre. Nici măcar cucoana nu mă abordă imediat. Era limpede că o intimidasem peste măsură şi nu puteam decît să mă bucur, sperînd că relaţia noastră nu va evolua, că vom rămîne prieteni doar de la distanţă. M-am înşelat, după cîteva ceasuri a venit molfăind o ciupercă murată, o bucăţică mică şi zbîrcită de ceva ca o gîlmă, fără culoare şi cu un miros tare, putred, semănînd perfect în toate aceste detalii cu soarele crepuscular din lucrarea mea. Aîîî, e urît, zice. M-da, poate... cam. Sunt sigur că Picu are dreptate. Ai început să le faci pe toate urîte şi chiar şi tu te-ai urîţit, mi-a zis într-una din zilele trecute. Nu ştiu cum, dar se vede pe tine... te-ai scofîlcit. Spunîndu-mi asta, se strîmbase, îşi încreţise într-un fel ilustrativ chipul, nu puteam să nu-l cred. Întotdeauna îl cred. Şi aş fi vrut să-i povestesc cum din cauza asta nu mai pot să mă bărbieresc ca lumea, prea multe cute în care să strecor cu grijă lama, şi poate şi despre dintele pe care l-am găsit în cafea, a căzut? cînd a căzut? e al meu? ce chestie! sau despre buba de la cur care îmi umple generoasă pînza lenjeriei, genitalele au bătut în retragere, dacă or mai fi pe undeva pe-acolo, sau aş putea să-i spun care-i treaba cu rîia asta sălbatică, fără leac, care ne atacă pe toţi şi care nu m-a ferit nici pe mine, da, aş putea, dar oare chiar pot? Să zică iar despre mine că sînt un apocaliptic? Aşa că a trebuit să recunosc, ştergîndu-mi pensula de şorţ, că şi coana avea dreptate. I-am făcut cadou meşteşugul proas