Într-un articol recent, prozatorul Ioan Groşan atrăgea atenţia asupra existenţei în viaţa publică românească a unor persoane indubitabil interesate de menţinerea ţării departe de structurile civilizaţiei occidentale. Autorul Marii amărăciuni dădea exemplul recent al ministrului Ioan Mircea Paşcu, sursa unor iniţiative şi declaraţii care, pe bună dreptate, i-au făcut pe experţii şi politicienii occidentali să ridice a mirare sprâncenele. Joaca absurdă propusă de unii politicieni români - posesorii invidiabilului talent de-a juca rolul virginelor într-un bordel -, care se prefac a nu înţelege pretenţiile occidentalilor, nu poate dura la nesfârşit. Se apropie un moment al plăţii, şi tare mi-e teamă că de plătit vom plăti noi, nu ei.
Am scris eu însumi în mai multe rânduri despre categoria inşilor-petardă, care explodează tocmai când părem a ne fi aşezat pe drumul cel bun. Exemplul adus în discuţie de către Ioan Groşan este cel al ministrului apărării, dl. Paşcu. Binecunoscut pentru verva sa - total lipsită de substanţă, în opinia unora -, pentru iniţiativele acut anti-democratice (la originea penibilei legi a "dreptului la replică" se afla nedomolita-i iritare în faţa presei "incontrolabile"), el este patronul sub care Serviciul de presă al M.Ap.N. s-a dedat la ameninţări cu moartea la adresa jurnaliştilor.
Constrâns de ecourile internaţionale ale acestei veritabile campanii de tip totalitar, dl. Paşcu a dat înapoi, prezentând scuze. Şi-o fi cerut el iertare, dar problema rămâne. Şi problema este sintetizată astfel de către Ioan Groşan: "De ce-ar dori să intre în N.A.T.O. un fost cadru de nădejde al Combinatului avicol de activişti "Ştefan Gheorghiu", căruia i s-a interzis în 1989 intrarea în Statele Unite? Şi nu numai el, ci şi toţi cei care au o muscă adormită pe căciulă".
Dacă tot a învăţat să prezinte scuze, poate c-a sosit momentul ca dl.
