- Editorial - nr. 103 / 29 Mai, 2002 In decursul a zeci de ani, am avut privilegiul sa particip la foarte multe intalniri ale absolventilor de liceu, una mai frumoasa decat alta. Sambata trecuta, insa, mi s-a parut ca am luat parte la cea mai interesanta si mai plina de invataminte din toate cate au fost. Este vorba de aniversarea a 20 de ani de la absolvire a clasei B, a Liceului de chimie din Targu-Mures, promotia 1982. O situatie de forta majora, in acea perioada de glorie a invatamantului romanesc, reiesita din structura etnica a celor admisi, a facut ca la liceul amintit sa ia fiinta o clasa speciala, de 36 de elevi, formata din doua grupe a cate 18 elevi, una romana si alta maghiara. Ciudatenia acestui tip de clasa armonica era ca orele de cultura generala le studiau impreuna, iar cele de specialitate, separat. Mai trebuie spus ca numarul maghiarilor din clasa era de 21, mai mare decat cel al romanilor, pentru ca trei dintre acestia au optat pentru grupa romana. Banuim ca formula reiesita dintr-o realitate ce nu putea fi ignorata a dat bataie de cap atat Inspectoratului scolar, cat si conducerii liceului din acea vreme. Ele au fost puse in fata unui experiment dificil care, suntem convinsi, nu a scapat conducerii UDMR de-atunci, care cu siguranta a catalogat solutia drept periculoasa, o incercare ceausista de asimilare fortata a maghiarilor. Din fericire pentru cei care au conceput o asemenea clasa, dar si pentru elevii de atunci, modelul inventat, unicat se pare in liceu, a functionat pana la urma fara probleme. Depasind cu usurinta bariera etnica, copiii si-au dat seama ca aici e de invatat, ca rezultatele la invatatura si comportamentul sunt singurele criterii de apreciere. Simtul datoriei s-a dezvoltat si cimentat tot mai mult prin grija conducerii liceului, a dirigintei si a unei echipe profesorale de exceptie. In dezvoltarea acestei relatii, copi