Bucureştiul a făcut obiectul, mai ales după 1989, unor serii întregi de studii de arhitectură, istorie, literatură comparată, sociologie, pe lîngă reeditarea Bucureştilor de altădată de Bacalbaşa sau a multor altor cărţi cu şi despre Capitală, într-un justificat efort recuperator. S-ar putea spune astfel că volumul lui Zoltán Rostás, Chipurile oraşului. Istorii de viaţă din Bucureşti. Secolul XX, e o urmare mai mult sau mai puţin naturală a interesului crescut faţă de acest spaţiu, însă asta numai dacă uităm condiţiile speciale în care a fost construită cartea. Avem de-a face cu o selecţie dintr-o serie de interviuri luate de autor, pe bandă de magnetofon, la mijlocul deceniului nouă, unor persoane considerate reprezentative, fiecare, pentru unul din chipurile Bucureştiului începutului şi mijlocului secolului abia încheiat, interviuri rămase nepublicate pînă la fericita întîlnire dintre autor şi Institutul Român pentru studiul Istoriei Recente, condus de Andrei Pippidi, de altfel şi semnatarul prefeţei.

Feţele oraşului reconstituit de Zoltán Rostás ar mai putea fi cu greu găsite în Capitala zilelor noastre: aristocraţia şi burghezia de tradiţie, meşteşugarii şi comercianţii evrei, armeni, greci, servitoarele unguroaice şi guvernantele nemţoaice, aromânii şi ruşii albi, pe lîngă mai familiarele imagini - a inginerului textilist şcolit în Franţa, evreu maghiar şi comunist în ilegalitate, a studentului ungur căminist interesat de calitatea învăţămîntului şi implicat în activităţile comunităţii sale etnice, a muncitorului român ajuns pensionar pe cale de a fi scos din propria casă de către fiul adoptiv.

Unii dintre cei chestionaţi sînt de-a dreptul remarcabili - prin legăturile lor de familie (Maria Mandrea e nepoata lui Bălcescu - are 100 de ani la momentul întîlnirii cu Zoltán Rostás, Elisabeta Goga e nepoata lui Odobescu şi cumnata lui Octavian Gog