Un coleg din presa vecina si prietena mi-a povestit o patanie: intr-o zi avea o problema serioasa, una, sa spunem, de natura ontologica, pe care nu o poti marturisi oricui. E firesc, cu totii simtim cate-o scama pe creier si nu gasim peria potrivita. Asa ca avem doua probleme in loc de una. Iar cum din dilema nu se poate iesi, intra in actiune principiul dominoului si totul se duce de rapa. Viata bate totul, chiar si televizorul, prin urmare nu ai variantele ajutatoare, nici chiar pe aia cu "suna un prieten". Amicul meu se gandi, atunci, sa se conecteze la cele vesnice. Dar nici un serviciu de roaming nu-ti poate intermedia o legatura directa cu paradisul. Se gandi sa contacteze un "dealer" de la o institutie serioasa, cu foarte multi abonati: peste 80% din populatia tarii. Acoperire aproape totala, ai semnal si in cartierele mai marginase, unde n-au pus inca antene. Chiar si in weck-end, cand reteaua e incarcata, viata vesnica suna la fel de bine ca arcurile de la patul vecinului, cand il blagosloveste nevasta. Amicul meu se afla intr-o zona centrala, la o ora normala, asa ca intra in sediul reprezentantei de-acolo si il contactata pe "dealer" convins ca e ziua lui norocoasa. Farmecul discret al omeniei consta in faptul ca orice gest important implica putina birocratie. Asa se face ca, fara nici o alta explicatie, desi era liber in clipa aceea, "dealer"-ul l-a expediat scurt, comunicandu-i ca, nefiind arondat parohiei lui, nu-i poate fi de nici un folos. Era, adica, un simplu "sectorist" de straja la cele sfinte. Ce deziluzie pentru amicul meu, care nu domiciliaza in aceasta localitate ba, prin natura profesiei lui, nici macar cu "flotantul" nu sta prea bine. In urma cu zece ani, imi primisem si eu portia de stupoare. Ajunsesem la o manastire a carei aura trecea peste cateva randuri de munti. Departe de lumea alienata, tehnicizata si birocratizata, imi cautam, bajba