În articolele sale în care şi-a formulat concepţia estetică, mai toate incluse în volumul de debut Pagini de critică literară (1938), Vladimir Streinu s-a pronunţat sistematic împotriva metodelor istorice, sociologice, biografice şi în genere împotriva oricărei metode, considerată principial ca incapabilă să desluşească originalitatea spiritului creator. Metoda are numai valoarea celui care o practică, adică a personalităţii criticului. Ca membru marcant al celei de-a treia generaţii postmaioresciene, crescut în preajma lui E. Lovinescu, asiduu frecventator al cenaclului "Sburătorul", chiar şi redactor al revistei (1924-1927), autorul studiului Tradiţia conceptului modern de poezie a fost un estet şi, ca toţi congenerii, un adept convins al autonomiei esteticului, legea de aramă a scrisului său de la care nu s-a abătut niciodată. Situat de la bun început pe această poziţie, el a combătut multă vreme istorismul şi biografismul, deşi s-a ocupat în studii memorabile de clasici, care se pretau şi la o asemenea abordare, ca Eminescu şi Creangă, Maiorescu, Odobescu şi Coşbuc. Intransigenţa metodologică a criticului începe totuşi să cedeze pe parcurs, mai ales din momentul când publică ediţia operei lui Calistrat Hogaş (1944, 1947), însoţită de ample studii introductive, în cadrul cărora nu s-a mai putut limita la analiza strict literară. Peste ani (1968) va relua întregul material într-o micromonografie, redactată după regulile consacrate ale genului, apropiindu-se de complexa metodă călinesciană. Biografia execrată, când ea se transforma în biografism, oricum trecută în cel mai bun caz în plan secund, e pusă acum la loc de cinste, subliniindu-i-se importanţa şi statutul special, dat fiind faptul că ea devine la Hogaş, pe anumite segmente, chiar temă a operei. Vladimir Streinu simte nevoia presantă să fie istoric literar, aşa cum nu prea se dovedise în Istoria literat