La împlinirea într-o nouă structură a cărţii de idei şi exegeză, Opera lui Mihai Eminescu, în Prefaţa din 1947 (lucrare care, pentru acel an, s-a adeverit a fi rămas doar proiect), îşi rosteşte G. Călinescu rezultatul perseverenţei şi lucidităţii muncii sale: "Am luat dar lucrurile de la capăt şi, după meditări noi şi o experienţă mai bogată, am refăcut studiul scriindu-l din nou. Să nu se mire cineva că
l-am scris în bună parte cu aceleaşi fraze, altfel distribuite şi curăţite. Ceea ce fusese spus bine o dată n-avea de ce să fie desfiinţat a doua oară şi băgam de seamă că, fără a privi pe ediţia veche, formulam judecăţile la fel. Munca n-a fost prin aceasta mai uşoară."
"Ediţia veche" este ediţia princeps, în cinci volume: (1934), avînd reprodusă pe copertă masca mortuară a poetului, opera în bronz a sculptorului O. Han. Volumul a fost publicat la Editura "Cultura Naţională". Celelalte au apărut în Fundaţia pentru Literatură şi Artă "Carol II", cu următoarea frecvenţă: II şi III în 1935, IV şi V în 1936.
La acest proces de rescriere se referă Ileana Mihăilă în Nota asupra ediţiei din volumul II al ediţiei academice1) (1999-2000). În calitate de editor şi după munca depusă, Ileana Mihăilă este îndreptăţită să se rostească asupra actului intelectual şi problematicii puse în acţiune de G. Călinescu, în de două ori formulata convingere că, prin ediţia de faţă, cititorii îşi vor putea face o idee despre "enormul travaliu de rescriere a cărţii". A doua convingere este dedusă din virtuţile echilibrului interior al capitolelor Filosofia teoretică, Filosofia practică, Teme romantice, Cadrul psihic, Cadrul fizic, Tehnica interioară, Tehnica exterioară, care fac din volumul II "rezultatul unui şi mai profund proces de rescriere".
Ce face Ileana Mihăilă? Reproduce ediţia din 1969-1970, apărută în îngrijirea lui Andrei Rusu, iar aceasta pe baza ve
