Sistemul actual al pronumelor de politeţe româneşti este destul de diferit de descrierea schematică pe care o propun multe dintre gramaticile noastre. în orice limbă, raporturile între diverse forme lingvistice ale politeţii sînt susceptibile de modificări, pentru că depind de factori sociolingvistici (prestigiu, modele străine, transformare internă a relaţiilor sociale); evident, ansamblul de forme e cu atît mai instabil cu cît este mai bogat. Arătam, cu cîtăva vreme în urmă, că în ciuda condamnării sale de către instanţele normative, împărtăşite de mulţi vorbitori culţi (care îl percep ca vulgar, non-elegant etc.), uzul politicos al pronumelui dînsul e departe de a-şi pierde vitalitatea şi funcţionalitatea. De fapt, în română este complicat întregul sistem specific al politeţii la persoana a III-a, în care mulţimea formelor paralele permite oscilaţii, specializări, pierderi. Gramatica Academiei - care are totuşi aproape 40 de ani, nu puţini cînd este vorba de acţiunea tendinţelor limbii moderne - enumera pur şi simplu formele de singular dumneasa (cu genitiv-dativul dumisale), dumnealui şi dumneaei şi pluralul dumnealor, menţionînd şi formele refăcute - domnia sa, domnia lui, domnia ei etc. - cu observaţia că acestea "se mai folosesc astăzi numai în stilul solemn". între timp au apărut desigur alte fapte şi alte interpretări, mai nuanţate.
Faptul că situaţia actuală presupune preferinţe clare, asimetrii şi dezechilibre, pe care le poate constata orice vorbitor din propria practică a limbii, devine verificabil şi cu ajutorul sistemelor de căutare în Internet. Raportul de uz dintre dumneasa şi dumnealui se dovedeşte astfel a fi în perfect acord cu intuiţia lingvistică: la o simplă căutare în reţea (cu Google), primei forme nu i se găseşte nici o atestare, în vreme ce pentru cea de a doua apar nu mai puţin de 1.690 de menţiuni. De fapt dumneasa - pronume
