De azi "începe fotbalul!", Mondialul asiatic şi prima întrebare rezonabilă e dacă lumea nu a înnebunit de-a binelea. Cine se uită cît de cît la ce pregătiri militare, paramilitare şi poliţieneşti au loc în Japonia şi Coreea de Sud pentru a preveni atentatele de pe stadioanele unde se vor desfăşura meciurile turneului nu poate - cu un minimum de minte - să nu se gîndească la ce mai e bună, necesară, umană o campioană mondială de fotbal într-o asemenea atmosferă halucinantă de teroare şi contrateroare. Pentru a asigura liniştea, bucuria, frumuseţea unui joc sînt mobilizate paroxistic arsenalele, tehnologiile, poliţiile cu cîinii cei mai sofisticaţi. Fiecare echipă, fiecare vedetă truditoare cu piciorul va fi păzită ca un preşedinte de stat, fiindcă, după aprecierile mass-media mondiale, un Zidane, un Figo, un Ronaldo "înseamnă mai mult decît un preşedinte de stat". (Auzită ieri, cu urechile mele, la France 2.) Trăim într-o neseriozitate care a luat chipul celei mai grave seriozităţi, aceea care poate institui o stare de asediu pentru a ocroti dreptul omului de a şuta, dribla şi marca; participăm - vrem, nu vrem, eterni sau recenţi - la o exagerare conştientă în care partea de comedie se stinge odată cu ludicul, cu surîsul tot mai nevolnic în a opune rezistenţă curatei nebunii; a mai fi voios, disponibil pentru joacă, indiferent în numele unui dribling al lui Rivaldo la spectacolul nonviolenţei înarmate şi ea abundent, poate părea - dacă nu şi este! - o frivolitate detestabilă, o extravaganţă imorală, un egoism păcătos şi cîte altele de natură a-i exaspera pe semenii şi mai gravi, şi mai responsabili de/cu evoluţia lumii şi a fiecărui individ în parte. Aceştia - nepăsătorii la fotbal, scandalizaţii de "porcăria-asta-care-face-ca-unul-care-dă-cu-piciorul-într-o-minge-să-fie-mai-bine-plătit-ca-un-chirurg", revoltaţii în faţa acestei "diversiuni la sărăcia mondială"