- Cultural - nr. 105 / 31 Mai, 2002 Necunoasterea sensurilor unor cuvinte poate duce, uneori la afirmatii suparatoare, inaccep tabile. Recent, se scria intr-un ziar: "Eminescu n-ar fi fost silit sa cerseasca sinecure de la mai marii zilei". M. Eminescu, demn si vertical, nu a cerut, nu a cersit nimic de la puternicii din vremea sa. O prima observatie, lingvistica, pornind de la citatul in cauza, este ca scrierea corecta este mai-marii, cu liniuta (cratima) nu cu blanc (spatiu alb intre cele doua cuvinte: mai marii. Compusul, la singular este mai-marele. O a doua remarca, cuvantul sinecura are pluralul sinecuri, nu sinecure, cum apare in secventa citata. Neologismul sinecura, adoptat din limba franceza, accentuat pe silaba penultima, pe "u", are sensul: slujba, functie bine retribuita, care cere munca minima sau nu cere nici o munca. Cum poate fi asociat poetul M. Eminescu cu "cersirea sinecurii"? El care a infierat pe: "Toti aceia care vorbe mari arunca,/ Numai banul il vaneaza si castigul fara munca"; "Da, castigul fara munca, iata singura pornire". Credem ca autorul randurilor, pe care le incriminam, a dat cuvantului sinecura sensul de pensie, donatie, contributie, stipendiu. E mentionat de G. Calinescu: "In cele din urma, multumita sta ruintelor, parlamentul lua in considerare acordarea unei pensiuni de 250 de lei, curmand epoca rusinoasa a colectelor". Cuvantul sinecura are ca etimon locutiunea sine cuva, care se traduce: fara grija. De la sinecura este derivat sub stantivul sinecurist, sinecurista, persoana care detine o sinecura. Presupuneam ca sinecura a fost folosit, confundat cu stipendiu. Stipendiu, plural stipendii, are sensul: ajutor in bani acordat unui elev sau unui student sarac, bursa, prin generalizare: subventie. In latina, stipendium denumea o solda militara. Avem, in limba romana, si verbul a stipendia - a subventiona, a finan