"Iaurt", în accepţiunea odios-nostalgică, echivala, pe linia unor analogii tot mai îndepărtate, cu "economie" şi "maşină". Dacă întrebai pe cineva cum şi-a luat maşină (Dacia 1.300, evident) spunea că a mîncat, un timp îndelungat (ani), iaurt. Iaurtul ceauşist era un simbol al voinţei, perseverenţei, sacrificiului pentru o cauză nobilă, o legendă într-un borcan de sticlă. Căci, pe vremea aceea - evident pentru unii, incredibil pentru alţii - borcanele erau de sticlă. Ceea ce ducea la un alt ritual, cel al borcanelor la schimb sau, mai departe, al sticlelor şi borcanelor-capital. Dintr-o vînzare de sticle şi borcane (nu neapărat de lapte şi iaurt) puteai cumpăra cadoul pentru o petrecere. Astăzi, s-au dus şi mitul maşinii din iaurturi şi ritualul schimbului sticle - cash. Iaurturile sînt, cuminţi şi la locul lor, în borcane sau caserole de plastic. Şi nu mai sînt atît de monoton simple, ca altădată, ci foarte specializate. Cu ambalajele lor nu mai poţi scoate bani. De obicei se aruncă la coş. Singura utilitate pe care le-am văzut-o conferită este cea de suporturi de lumînări, la Înviere, urmîndu-le celor de margarină. Conţinutul, cum spuneam, este foarte diversificat şi specializat. Iaurturile cremoase, "la modă" la începutul anilor '90, s-a dovedit că nu sînt cele mai indicate. Căci nu gustul este, în domeniul iaurturilor, criteriul principal, ci utilitatea. Dacă nu mai servesc la cumpărarea maşinii visurilor noastre, aceste isteţe produse lactate au un rol esenţial în menţinerea unei siluete de vis. Sau dacă nu de vis, ca la carte, aşa cum o cer standardele atotputernice ale trupului postmodern, reflectate în reviste pentru femei

şi clipuri publicitare. Firma Danone a ştiut să atingă această sensibilă coardă feminină: Activia şi Vitalinea sînt două "direcţii" într-ale iaurtului specializate în păstrarea siluetei. Amîndouă subliniază latura ştiinţific-r