- Cultural - nr. 105 / 31 Mai, 2002 Multe dintre evenimentele care i-au succedat lui Decembrie '89 sunt parca decupate din universul caragialean, am mai spus-o. Nici macar sublima imagine a tinerilor infruntand atunci teroarea in numele libertatii nu a scapat, ulterior, de pericolul macularii, prin forme degenerative, patriotarde si demagogice, de manifestare a nemultumirii; nemultumire care - e adevarat - putea fi pana la un punct si justificata. Am vazut, de pilda, in zilele celei de-a nu mai stiu cata "mineriada", in Piata Victoriei, la Televiziune, la Palatul Prezidential, alaturi de adulti, copii si tineri ad-hoc adunati intr-o sleahta de raufacatori, pusa pe distrugeri, manjind drapelul tarii prin atitudini greu de explicat. Imprejurarea, ca de altfel si altele care i-au urmat (la unele dintre acestea ne-am mai referit!) ne-a plasat, fara vreun... rabat, in preajma operei celui ce a "transcris", fidel fiindu-i pana si in amanunte, actiunea din 1874 a studentilor liberali. In lupta lor cu conservatorii, acestia au incercat sa speculeze momentul dezvelirii statuii din fata Universitatii a eroului de la Miraslau (vezi schita Tempora). Vom reveni. Referindu-se la un aspect, considerat mai laturalnic, al operei lui Caragiale: ingrijoratoarea asemanare intre generatii relativ indepartate, cand e vorba de vicii, de pacate in general, Tudor Arghezi facea odata acest comentariu: "Copiii vorbesc ca niste octogenari, si au ticu batranetii, leganata de o paralizie familiara; batranii sunt peltici ca pruncii. Biberonul il mostenesc parintii, iar fatul din scutece, in loc de tata, suge tigara «Intim-Club»". Ce e trist in aceasta situatie este ca pruncii nu raman miscati in fata aspectelor grotesti si absurde ale realitatii; nici in opera Conului Iancu si nici in realitatile noastre cotidiene; ca si pentru ei, ca si pentru varstnici, totul este convenienta, totul se de