Cu nouă ani în urmă, am publicat în Dilema un reportaj despre I.O.R. (Întreprinderea Optică Română). Pe atunci în societate se punea problema unor disponibilizări de personal. Liderul de sindicat, domnul Jalbă, încerca să evite un conflict despre care se spunea că poate deveni grav. Răspunderea pentru soarta muncitorilor era împărţită difuz între conducerea întreprinderii şi guvern, I.O.R. fiind inclusă în categoria fabricilor de armament cu regim special, din cauza dispozitivelor de ochire pentru tancuri pe care, teoretic, le putea produce. Spre uşurarea celor care nu voiau să se despartă de locul de muncă, mulţi lucrători cu înaltă calificare părăseau întreprinderea de bună voie, ducîndu-se la "Optinova" sau devenind comercianţi la tarabe. Alţii intrau în şomaj tehnic şi uşurel, uşurel, lucrurile se aranjau; cel puţin din punct de vedere social. Atmosfera generală era de aşteptare şi de blînde frustrări. La o conferinţă de presă convocată pe atunci de liderii sindicali au venit, printre alţii, Angela Băcescu şi băieţii de la Ultimul Cuvânt, cotidian a cărei scurtă apariţie nici măcar

nu începuse. Ziariştii erau conduşi de la poartă pînă la camera sindicatului prin curtea pustie în care nu se auzea nici un zgomot şi unde, uneori, mai zăreai cîte un halat albastru sau cîte un cîine cu coada fluturînd. Ca în curtea unei şcoli, în timpul orelor. Singurul loc mai agitat era poarta cu mulţii ei portari şi telefoanele pe linie internă. De atunci s-au schimbat patru guverne şi a venit al cincilea; Ion Iliescu a stat patru ani în opoziţie; privatizarea a înghiţit chiar şi Sidex Galaţi; numai cine nu vrea nu are telefon mobil, iar despre e-mail şi Internet s-a auzit pînă şi la sate. Cu toate astea, spunem că nu s-au schimbat prea multe în România. Ce stă în spatele acestei vorbe? Un răspuns se poate afla din noul reportaj de la Optica Română, ai cărei lucrători