Nici arhitectura blocurilor din panouri prefabricate, nici arhitectura industriei înseşi nu au atins în Vest nivelul de paroxism pe care estul comunist, mai cu seamă cel de după discursul lui Hruşciov din 1954, l-a reuşit. Ingredientele erau mult mai favorabile în Est, aşa cum se va vedea ulterior: abolirea proprietăţii, industria grea, bazată pe extracţie şi prelucrare primară a minereurilor, massificarea socială şi, deci, ştergerea individului din faţa comenzii sociale atot-stăpînitoare - cu toatele erau prezente şi produceau efecte in est. Cînd Hruşciov va descoperi modernismul şi, mai cu seamă, semnificaţiile la nivelul simbolicii ideologice a industrializării producţiei de spaţiu, căsnicia dintre acesta şi arhitectură nu va fi intreruptă (în România cel puţin) nici astăzi. Nici astăzi! A se vedea încăpăţînarea cu care nici un fel de studiu asupra locuirii in genere şi, mai cu seamă, asupra locuinţei sociale, nu a fost făcut de MLPAT /MLPTL după 1989 deşi, la recenta conferinţă a OAR-Bucureşti, conducerea acestui minister deplîngea - pe bună dreptate - calitatea absolut lamentabilă a propunerilor pentru locuinţe depuse de colegii de breaslă: cel mai contemporan ca gîndire şi expresie era un studiu din anii şaptezeci! Dimpotrivă, locuinţe sociale, dar şi multe dintre cele prin credit ipotecar, sînt aceleaşi nenorocite blocuri... A se vedea cum arhitectul-şef al unui sector, om tînăr, propune încăĘşi încă blocuri de prefabricate drept panaceu pentru locuirea socială, sub cuvînt că este singura formă de expertiză reală pe care o au muncitorii în construcţii. A se vedea aspectul (şi înghesuiala) de bloc stîlcit, cu acoperiş pe-o rînă, pe care îl are majoritatea caselor de lux de după 1989. A se vedea devastatorul efect produs asupra arhitecturii de la ţară: toate casele se tencuiesc, au aspect de bloc prost şi au desfiinţat arhitectura vernaculară; sînt, prob