- Cultural - nr. 106 / 1 Iunie, 2002 Un splendid spectacol al lui Cristian Ioan, cu piesa AMORPHE D'OTTENBURG de Jean-Claude Grumberg, a avut ultima reprezentatie joi seara, in Sala mare a Teatrului National, demonstrand inca o data (parca mai era nevoie?!) cat de buni sunt actorii nostri si cat de slab rasplatita este arderea lor. Desi au fost invitate toate "marimile" orasului si ale judetului - ca sa vada, macar in ceasul al 12-lea, ce au pierdut -, evident, nu s-au sinchisit, ca... "de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!" Singurul pe baricade, inimos, sensibil, si alaturi de cultura - primarul dr.Dorin Florea, cu care e o adevarata placere sa discuti... de toate, inclusiv despre buget. In fond, ce au pierdut cei care nu au fost prezenti ? TEATRU, cu majuscule, incepand cu textul, jocul, montarea, scenografia, muzica lui Daminescu, regia tehnica, lumini, efecte..., adica un spectacol de zile mari. "Oare unde in lume ar fi Amorphe mai acasa decat in Transilvania? Aceasta piesa, scrisa la sfarsitul anilor '60, pusa in scena in '71 la Odeon, si recreata in anul 2001 la Comedia Franceza, incearca sa evoce, prin mijloacele derizorii ale teatrului, barbaria nazista si orbirea vinovata a puterilor vecine si inrudite - se confeseaza dramaturgul francez (n.1939, la Paris). Or, toti romanii care au vazut sau au citit «Amorphe", in acesti ultimi ani, m-au intrebat cum si de ce am scris o piesa atat de romaneasca. Cine stie, poate faptul ca tatal meu a vazut lumina zilei, acum un secol, la Galati, a facut din mine un roman inconstient de romanitatea sa. Sper ca, datorita lui «Amorphe» la Targu-Mures, sa ating pentru prima data pamantul natal al tatalui meu, mort in deportare, si caruia Amorphe incearca sa-i aduca un omagiu grotesc si dureros". Despre spectacol, noi am scris de fiecare data cand am avut prilejul. Fiind ultimul spectacol (cel putin, in tara!), ne despartim c