Citesc o carte de interviuri. "The Penguin Book of Interviews. An Anthology from 1859 to the Present Day". Interviurile sînt înşiruite cronologic. Primul, cu Brigham Young (şeful mormonilor în perioada Unirii noastre), este considerat şi primul interviu în sensul ziaristicii moderne, organizat pe întrebări şi răspunsuri, cu citate exacte. Urmează alte 85, cu Marx, Twain, Bismark, Kipling, Zola, Ibsen, Tolstoi, Marconi, G.K. Chesterton, Freud, Shaw, Hitler, Stalin, Mussolini, Gertrude Stein, Picasso, Gandhi, Dylan Thomas, Beckett, Hruşciov, Hitchcock, Marilyn Monroe, Mao, Nabokov, Norman Mailer, John Lennon, Margaret Thatcher, Galina Vishnevskaya, Bette Davis şi mulţi alţii. Ultimul este cu marele istoric (eseist? filozof?) Paul Johnson. Vorba vine. Ziaristul a pus doar nouă întrebări şi a primit un acelaşi răspuns: "Nu ştiu". După care Johnson şi-a cerut scuze şi a dispărut undeva prin casă. După o jumătate de oră, Richard Stengel de la Time a părăsit casa, strigînd un tremurat "Goodbye" către camerele ostile. Cu această excepţie, e vorba de interviuri serioase, care au devenit istorice. Precum intervievaţii. Mark Twain e preocupat de aspectele comerciale ale copyright-ului, nu citeşte literatură şi e terorizat de fani. Thomas Edison are nelămuriri: "M-a izbit absoluta lenevie a locuitorilor (Parisului). Cînd muncesc oamenii ăştia? Inginerii lor vin la mine să discutăm, stau cu orele, sînt îmbrăcaţi elegant, au bastoane. Nu înţeleg, cînd mai lucrează?". Ilustrul inventator are acasă trabuce false, îndopate cu păr, dar deghizate sub etichete celebre. Le serveşte prietenilor săi mai năzuroşi, ca să se amuze apoi, în secret, de laudele aduse tutunului. "Să nu scrieţi asta". Bismark demonstrează cu o logică de fier (în 1890) că Germania şi Anglia nu vor purta niciodată război, una împotriva celeilalte. Sir Edwin Luytens, arhitectul-şef al imperiului britanic, nu