În încheierea seminarului Politici şi drepturi culturale desfăşurat la începutul lunii mai la Fribourg, în Elveţia era programată o masă rotundă cu majoritatea participanţilor şi cîţiva invitaţi speciali: pictorul Georges Scellier din Provence, coregrafa Annick Charlot din Lyon, psihiatrul friburghez Denis Pauchard (deşi la Spitalul Cantonal din Fribourg, canton catolic, nu există secţie de psihiatrie) Graziela De Coulon din Montreux, membră a Amnesty International, sau arheoloaga de origine ecuadoriană, locuind în prezent la Neuchatel Katherine Ramirez. Masa rotundă dedicată lui Lévinas (şi chipului celuilalt, care, nu-i aşa?, te convoacă la responsabilitate) s-a transformat încetul cu încetul într-un dialog puţin încordat între două tabere ad hoc. Îată cîteva fragmente din acest dialog, urmat de o lungă cină friburgheză şi de promisiuni de revedere.

Patrice Meyer-Bisch: Aş dori să deschid această masă rotundă dedicată multiplelor forme ale imaginii fizice şi instituţionale cu o parafrază a vorbelor lui Emmanuel Lévinas: Cultura este epiderma fiecăruia dintre noi, chipul pe care îl înfăţişează celuilalt şi prin care el primeşte chipul acestuia. O persoană cultivată este cel ce are puterea de a primi chipul şi gesturile cizelate la şcoala artelor şi ştiinţelor. Imagine sau epidermă, cultura este adesea considerată o superfacie ce poate fi dispreţuită de toate puterile. În realitate, ea este măsura şi condiţia oricărei comunicări, a oricărei ospitalităţi. Actorii spaţiului cultural, "operatorii", cum se spune, sînt supuşi unei duble presiuni, o dată înspre cadrul instituţional, pentru omologarea personală, în al doilea rînd spre marginile "culturii naţionale". Aş vrea să vorbim despre experienţele personale ale celor care au participat la acest seminar dedicat drepturilor culturale, despre această dublă presiune... Annick Charlot: Motivul pentru care mă af