la încheierea conferinţei lui

Urs ALTERMATT

În ce măsură Elveţia poate fi un model pentru Europa de mîine este o întrebare care, pentru unii, se rezumă la un singur cuvînt, un cuvînt care deocamdată în România are un statut antipatic: federalism. În România, dacă se pronunţă cuvîntul federalism, toată lumea are un frison de nelinişte. Pentru români, a vorbi despre federalism înseamnă a pune la cale înstrăinarea Ardealului; cam la asta se rezumă gîndirea politică românească în legătură cu federalismul; e ca în bancul cu olteni în care, indiferent ce se discută, oltenii cred că cineva vrea să le ia calul. Cuvîntul e antipatic pe de o parte din ignoranţă, pe de altă parte din cauza unei serii de prejudecăţi. Ceea ce m-a interesat în conferinţa lui Urs Altermatt este că aceste cîteva prejudecăţi sînt foarte inteligent şi convingător demontate. Să începem cu ignoranţa. Noi credem uneori că federalismul este o idee care urmează să se realizeze, cînd în realitate federalismul este ceva care există de mult, şi există în state extraordinar de puternice, care n-au plătit federalizarea prin pierderea conştiinţei naţionale. Federalismul nu este neapărat în conflict cu conştiinţa naţională, cu conştiinţa identitară. Statele Unite ale Americii sînt o federaţie şi există o conştiinţă identitară americană care s-a văzut anul trecut într-o variantă extrem de compactă şi care se vede, de altfel, tot timpul: e destul să priveşti o comunitate de americani atunci cînd se cîntă imnul american. Am trăit ani de zile cu ochii fixaţi asupra marelui model de realizare politică, economică şi socială care era Republica Federală a Germaniei şi nimeni nu suspectează Germania de a avea o lipsă de conştiinţă identitară. Există apoi Austria, există Belgia, există Elveţia - nimeni nu poate pretinde că în aceste ţări a dispărut conştiinţa identitară şi ele sînt, toate, federaţii. Exist