Au fost descoperite casele ştabilor de la Metrou! Vestea a zguduit mica, dar influenta comunitate a vînătorilor de vile din mass-media. Locuinţele cu pricina, presupus construite pe banii poporului (că doar al lui e Metroul!), au fost expuse mai întîi într-o pagină de Internet, preluată apoi de cîteva ziare. S-a dat şi numele proprietarilor, împreună cu variantele de fraude prin care locatarii ar fi făcut banii necesari pornirii lor maniacale. Varianta propăşirii pe baze legale e, fireşte, exclusă. Preocuparea ziarelor pentru această arheologie de suprafaţă nu vine din cine ştie ce stîngism, după cum nici apetenţa pentru violuri şi împuşcături nu presupune sadici în funcţiile de redactori şefi. Nu, e pur şi simplu cererea pieţei, combinată în doze mai mari sau mai mici cu un spirit justiţiar absolut lăudabil. Numai că în tot acest război, în care armele sînt cărămizile din zidul casei hoţului, prima victimă (şi singura, pînă acum) e de fapt construcţia. După cum tot ea e singura prinsă asupra faptei. Nu e de mirare: în atîţia ani de vînătoare de vile, autorii hoţiilor şi sistemul care le-a făcut isprăvile cu putinţă au reuşit să se pună la adăpost în spatele unor metereze solide de acte, relaţii şi avocaţi. Vilele au rămas însă la vedere - şi pot fi arătate cu degetul. Exerciţiul acesta zilnic are însă şi un efect pervers: din dovadă a crimei, din accesoriu sau mobil al infracţiunii, vila se transformă încet-încet în complice sau chiar autor principal. Nu neapărat hoţia rămîne de condamnat în ochii poporului (nici el uşă de biserică), cît transpunerea ei într-un element de confort personal inaccesibil găinarului de rînd. Expresie a sfidării unui neam întreg care stă la bloc, vila a ajuns o crimă în sine, chiar dacă o faci cu bani munciţi... De fapt, ce e munca? Zdrobirea spinării. Orice alte metode intră la înşelăciune. Aşa că nici ura pentru vila altuia nu e