Scrieţi un poem despre momentul în care aţi fost concepuţi. Dacă aveţi informaţii "reale" despre el, ca de exemplu povestea mamei despre noaptea aceea cu lună plină, în care tata a venit beat, perfect. Dacă nu, inventaţi. Stilul trebuie să se armonizeze cu subiectul: versuri lungi şi alerte, sau languroase şi concupiscente, sau jumătăţi de propoziţii, cu silabe sumbre, învîrtejite în urcuşuri şi coborîşuri arcuite. Folosiţi ritmul respiraţiei pe care l-ar fi putut avea cei ce v-au dat viaţă. O pagină, termen pînă vineri. Scrieţi o poezie despre naşterea voastră. Puteţi începe de la un moment cu puţin înainte, în pîntece, şi să terminaţi cu unul imediat după, cînd vi se taie cordonul ombilical, dar poezia ca atare trebuie să se concentreze pe drumul de la umezeala neguroasă a uterului, prin canalul facerii, pînă la lumina lumii în care SUA sînt azi singura super-putere. Dacă v-aţi născut în America, lumina asta nu are ce rău să vă facă. Dacă v-aţi născut într-o ţară în care şansele de a supravieţui propriei naşteri sînt reduse, bucuraţi-vă, rogu-vă, de faptul că sînteţi astăzi la cursul meu de poezie, în America, scriind despre ceea ce ar fi putut să nu fie. Poezia trebuie să fie şi dureroasă, şi plină de glorie, aşa cum cere subiectul, şi trebuie să includă sentimente de: compasiune pentru mama voastră, milă faţă de lume şi nelinişte faţă de propria soartă. Asiguraţi-vă că forma se potriveşte conţinutului, folosind rostiri spasmodice şi vocale în spirală. Două pagini, termen pînă luni. O poezie cu portretul altuia. Priviţi în jurul vostru, în clasă, identificaţi pe cineva care vă place şi,

dacă şi acela vrea, plecaţi împreună pentru o săptămînă. Mergeţi într-un loc liniştit, fără TV, radio, telefon sau computere, şi intervievaţi-vă reciproc despre cele mai intime şi ascunse gînduri şi sentimente faţă de ceea ce contează cu adevărat. Veţi şti că acelea