Desigur că am îndoieli, domnule Mîndruţă Stimată Redacţie, Observ cu mirare şi cu oarecare amuzament că valurile stîrnite de prima mea scrisoare către domnul Mîndruţă ca replică la articolul "Familie mare, sărăcie curată" nu s-au stins încă. În ultimul dumneavoastră număr (482) aţi publicat o scrisoare semnată de doamna Tamara Stănciulescu, în care domnia-sa încearcă să mă combată într-un mod cel puţin bizar. Trec peste faptul că atacul la persoană este prezent în cel puţin două paragrafe ale acestei scrisori. Mai supărător este că punctul meu de argumentare împotriva tezelor emise de domnul Mîndruţă este omis cu nonşalanţă. În schimb, se prezintă un amestec curios de impresii personale, sferturi de teorii şi argumentul experienţei date de vîrstă (o formă de argumentum baculum, pînă la urmă). Date fiind acestea, v-aş rămîne recunoscător dacă a doua mea scrisoare, scrisă ca răspuns la articolul "Am îndoieli. Dumneavoastră?", ar fi publicată în paginile săptămînalului dumneavoastră, în limita spaţiului disponibil. Cred că aceasta ar fi în cadrul spiritului "Hyde Park".

Introducere Problema abordată în articolele "Familie mare, sărăcie curată" şi "Am îndoieli. Dumneavoastră?" este de natură socială şi nu este specifică numai României. Dată fiind natura şi complexitatea problemei, orice abordare ştiinţifică este parţială şi în acest caz rolul individualului nu este neglijabil. Totuşi, argumentele dumneavoastră sînt împrumutate numai din biologie. Teza din ambele articole se poate rezuma în modul următor: inabilitatea indivizilor săraci de a avea succes în societate se datorează incapacităţii de a învăţa. Aceasta este rezultatul unui fond genetic inferior. Tendinţa acestui grup social este de a produce urmaşi într-un ritm mai rapid decît al grupurilor de succes. De aceea, statul este împovărat de indivizii săraci, inferiori genetic şi cu mulţi copii. Considerî