de la separatio la integratio Un templu grec... "Datorită templului, zeul este prezent în templu. Această prezenţă a zeului este, în sine însăşi, desfăşurarea şi delimitarea spaţiului ca fiind unul sacru. Templul şi spaţiul său nu se pierd însă în nedeterminat. Templul ca operă rostuieşte şi adună în jurul său unitatea acelor traiectorii şi raporturi în care naşterea şi moartea, restriştea şi belşugul, biruinţa şi înfrîngerea, supravieţuirea şi dispariţia dobîndesc configuraţia şi desfăşurarea unui destin de fiinţă umană (Martin Heidegger, Originea operei de artă).

Respiraţia spaţiului sacru "Datorită templului, zeul este prezent în templu. Această prezenţă a zeului este, în sine însăşi, desfăşurarea şi delimitarea spaţiului ca fiind unul sacru." A construi un templu, un sanctuar, o biserică... A le construi înseamnă în primul rînd a da loc de prezenţă, în puţinătatea accidentată, fragmentată, polimorfă a geografiei terestre, unei misterioase alterităţi. Înseamnă a face loc în peisajul nostru imediat pentru manifestarea unei realităţi nelocalizabile, aflată dincolo de orice determinaţie. Care sînt actele prime ale acestei dificile operaţii? Odată ce amplasamentul a fost fixat - ceea ce înseamnă a fost "ales" ori mai degrabă "recunoscut", iar apoi "statornicit" printr-un semn axial -, aria viitorului edificiu e luată în stăpînire în numele posesorului ultim. Socotită drept emanaţie a prezenţei lui, aria aceasta are, simbolic şi operativ, o cu totul altă calitate decît lumea înconjurătoare. Ca atare, ea trebuie net distinsă, delimitată, "rezervată", separată, "extrasă", "decupată" în raport cu teritoriul comun. Latinul templum însemna iniţial un spaţiu larg, dar bine delimitat şi înălţat pentru a avea o cît mai vastă vedere a cerului; decupînd o arie terestră, el definea peisajul uranic propus contemplaţiei. "A contempla", spune H. Corbin (Temple et Contemp