În Raportul anual de prevenire a crizelor - Recomandări pentru România, elaborat de Societatea Academică din România şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare este analizată componenţa electoratului naţionalist. A reieşit că cei mai mulţi oameni cu vederi naţionaliste locuiesc în zonele cele mai sărace şi sunt cei mai puţin educaţi. Tinerii sunt mai puţin naţionalişti decît bătrînii. Preferinţa pentru Vadim Tudor, politicianul care se declară cu ostentaţie naţionalist, precum şi preferinţa pentru Theodor Stolojan, candidatul liberal, desparte atitudinea naţionalistă de cea tolerantă. Preferinţa în alegerile prezidenţiale pentru Ion Iliescu sau Adrian Năstase nu s-a corelat cu variabila naţionalism. Apartenenţa la fostul partid comunist nu are nici o influenţă asupra atitudinilor naţionaliste din prezent. În schimb, nostalgia pentru comunism are o influenţă semnificativă. Un motiv este faptul că această nostalgie este puternic corelată cu categoria celor mai puţin educaţi şi a celor mai săraci, care nu se suprapun peste numeroasa "elită" comunistă de 4 milioane de membri ai fostului PCR. Autoritarismul s-a dovedit a fi cel mai puternic predictor al scalei de naţionalism. Naţionalismul românesc este un substitut ideologic, o formă distinctă de identitate politică, deloc sau slab conectată cu identitatea naţională văzută în opoziţie cu cele parohiale. Orientarea de masă către naţionalism este determinată de neîncredere şi frustrare şi este mai curînd folosită, decît creată de politicieni. Naţionalismul post-comunist este asociat cu fatalismul politic, cu neîncrederea în lumea dinafară, cu frustrările tranziţiei, cu neîncrederea în politică, toate componente ale ipotezei sindromului autoritar. Naţionaliştii resping relevanţa ideologiilor politice, aşa cum se exprimă ele în dihotomia dreapta-stînga şi cred în conspiraţiile organizate împotriva lor şi a celor