"Vrem o societate în care foarte puţini să aibă prea mult,

şi încă şi mai puţini, prea puţin ".

N.F.S. Grundtvig În următoarele şase luni, Danemarca va deţine preşedinţia Uniunii Europene. Mandatul său ne priveşte direct, pentru că oficialităţile daneze şi-au exprimat intenţia de a cere Comisiei Europene un calendar riguros de aderare a României la Uniune. Despre "modelul danez" s-a vorbit adesea la noi, nu totdeauna în cunoştinţă de cauză. Aşa încît ni se pare potrivit să publicăm un articol pe această temă al colaboratorului nostru Victor-Iulian Tucă, actualmente expert stagiar la Comisia Europeană, care a fost beneficiarul unei burse de doctorat în Danemarca. (M. V.)

Deşi acum la putere se află o coaliţie condusă de Partidul Liberal, opţiunea social-democrată a Danemarcei are o lungă tradiţie istorică, începută odată cu apariţia, la sfîrşitul secolului al XIX-lea, a partidului fermierilor, intitulat Stînga Unită (Forenede Venstre). Secolul al XX-lea a înregistrat o confortabilă dominaţie a social-democraţilor şi s-a încheiat cu un guvern social-democrat. Din anul 1993 şi pînă la alegerile de anul trecut din noiembrie, scena politică daneză a fost ocupată de fostul prim-ministru Poul Nyrup Rasmussen şi de partidul său, deţinătorul majorităţii în guvernele de coaliţie care au rezultat succesiv în urma alegerilor din 1994 şi 1997. Fosta guvernare social-democrată se poate mîndri cu cîteva realizări remarcabile. În primul rînd, a fost creată o infrastructură de instituţii (am în vedere aici Danish Center for Human Rights, Copenhagen Peace Research Institute, Copenhagen's International Rehabilitation and Research Center for Torture Victims şi Danish Democracy Fund) care furnizează un sistem de protecţie a drepturilor omului printre cele mai avansate din lume şi care este implicat logistic şi material în sprijinul noilor democraţii apărute în Estul