sau despre discursul antidemocratic Conceptul de naţiune conţine o suită de conotaţii care trimit fie spre o direcţie abstract-metafizică, fie spre problemele concrete ale vieţii omului necesitînd rezolvări în chip raţional. Într-un număr mare de cărţi de istorie, sociologie şi ştiinţe politice privind Europa postcomunistă abordarea chestiunii naţionale ocupă un loc important. Din păcate, în locul analizelor şi al diagnosticului raţional adesea primează speculaţiile; romantica viziune despre naţiune - care a putut fi lesne transformată în discurs populist - are încă numeroşi adepţi. Ignoranţa generată de o cultură dogmatică a făcut posibilă perpetuarea unor imagini asupra trecutului şi a unor conotaţii ale termenului de naţiune care trimit la miturile începutului de ev modern. Cît priveşte studiile istorice, sociologice şi chiar filozofice - adesea elaborate în temeiul unei documentaţii excelente din care nu lipsesc sursele arhivistice şi bibliografiile -, au şi ele tendinţa de a ocoli sensurile multiple ale termenului de naţiune. Se întîmplă nu de puţine ori ca şi acestea să servească aceeaşi optică prăfuită.

Apropierea tradiţională de vechea cultură germană de secol al XIX-lea a intelectualilor din ţările Europei Centrale şi de Sud-Est a facilitat cultivarea sensului organicist al conceptului de naţiune (sens abandonat de Germania în perioada postbelică). Perpetuarea pînă astăzi în culturile politice din zonele amintite a conceptului de naţiune în sens de Volksgeist a fost posibilă pe fondul ignorării de către culturile vest-europene a problemei identitare a regimurilor comuniste. Dezinformarea profesată în interiorul ţărilor central, sud-est si est-europene ori combinarea ideologiei staliniste cu etno-naţionalismul organic de tip fascist - elementul populist al naţionalismului joacă un rol decisiv în asemenea momente (vezi grupurile mistice suprapunîn