"...mama mea a fost analfabetă, dar la sfîrşitul vieţii ei, eu trăind în America, ea trăind în Israel, a spus că nu vrea să fie iscălită sau cineva să-i scrie o scrisoare. Cu timpul a învăţat singură să citească şi să scrie o românească elementară, dar suficientă să comunicăm. Mama citea ziarul românesc şi, în 1969, cînd m-am întors din America şi i-am spus: «Mamă, am văzut la televiziune că cineva a ajuns pe Lună», ea mi-a răspuns: «Eh, tu eşti regizor de teatru, nu ştii că se poate face orice?» Şi mama mea nu a crezut că oamenii au ajuns pe Lună pînă cînd nu a citit în ziarul românesc, în limba română, şi a văzut fotografiile alea aşa confuze şi şterse în ziar. Înţelegi de ce m-am întors eu în România? De-aia m-am întors, pentru că este o realitate mai mult decît realitatea pe care o trăiesc eu zi de zi în lumea aşa-zisă lume mare. Nimic nu pare real pînă nu e validat în limba maternă. Oricîte limbi ai cunoaşte, singura mea limbă a rămas cea română şi limba idiş. În ele îmi fac procesele de conştiinţă. Am început teatrul la 12 ani. Imediat după război, în '46-'47, a fost o foamete mare în România, mai ales în Moldova, la Iaşi. Anumiţi copii au fost luaţi de la şcoli şi puşi în cămine ca să nu moară de foame, şi am fost

într-un cămin în care cît de cît se dădea puţină mîncare, pe strada Sfîntul Andrei, la Iaşi, îmi amintesc. Şi directorul căminului - era un gentleman -, Milu Bergov, a făcut o serbare de Crăciun şi mi-a dat şi mie un rol şi am jucat. Şi după aceea, m-a chemat la el la birou şi mi-a zis: «Mă, tu ai stofă de actor». Şi m-a întrebat: «Vrei să înveţi?» şi m-a luat de mînă şi m-a dus la Conservator, la teatru. La examenul de admitere era în juriu un domn cu un cap de leu, cu părul cărunt, care, după ce am terminat de recitat Scrisoarea a treia, s-a ridicat şi mi-a spus: «Psule, ia-o de la cap». Eu am luat-o de la cap. Cam pe la mijloc m-a opr