- Politic - nr. 107 / 4 Iunie, 2002 Desi, in mod curent, un control de fond al activitatii unui Inspectorat judetean de politie se desfasoara o data la cinci ani, controlul efectuat de Grupul de control al ministrului de interne la IPJ Mures a avut loc la 7 ani si s-a desfasurat in perioada 13-24 mai 2002. Concluziile controlului au fost prezentate, intr-o conferinta de presa, sambata, 1 iunie a.c., de catre general de divizie Toma Zaharia, prim adjunct al MI. Au mai participat la intrunirea cu ziaristii general de divizie Niculae Neagu, seful Corpului de control al ministrului de interne, general de brigada Marian Tutilescu, adjunct al Inspectoratului General al Politiei, cel care raspunde de IPJ Mures, si col. Vasile Cotoara, seful IPJ Mures. Concluziile controlului au evidentiat activitatea buna desfasurata de catre politistii mureseni in perioada 1 ianuarie 2001 si pana in prezent, in sensul ca ei mentin controlul asupra criminalitatii pe teritoriul de competenta, au contribuit la diminuarea semnificativa a fenomenului infractional si au solutionat cauzele cu autori necunoscuti sau dosare cu un grad sporit de complexitate. Echipa de control a evaluat capacitatea de actiune a politistilor mureseni si implicarea lor in activitatile de prevenire si combatere a fenomenului infractional, a analizat stilul de munca al cadrelor cu functii de comanda si a evaluat nivelul de pregatire profesionala, disciplina din randul cadrelor, precum si eficienta in indeplinirea misiunilor. Urmare a evaluarilor efectuate, prin ordin al MI au fost definitivati, pe posturile pe care au fost numiti in urma cu 6 luni, cinci politisti, intre care lt. col. Virgil Ogrean, ca prim adjunct al inspectorului-sef, si lt. col. Eugen Dan, ca adjunct al sefului IPJ. Cu toate rezultatele bune constatate, echipa de control a retinut si o sumedenie de aspecte negative, deficiente majore, cu deosebi