Seria de fotografii semnate de Martine Voyeux si expuse in luna mai in holul Institutului Francez din Bucuresti „inrameaza“ expresii corporale surprinse in totala lor nuditate, intr-un decor, de regula, clarobscur. Sondarea profilurilor, conservarea emotiilor si accentuarea insolitului par a fi obiectivele in alb-negru ale artistei, care cauta sa imbine exotismul cu intimitatea. Aparitiile lipsite de vesminte ale subiectilor pozati reliefeaza, mai cu seama, interesul Martinei Voyeux pentru fascinantul imaginar al corpor(e)alitatii. Artista afirma insa, cu multa convingere, ca nu este un fotograf de nuduri. Nudurile sale sint de fapt niste portrete. Nu o intereseaza plastica lor, formalismul tentant si usor cuceritor, ci expresiile. Prin urmare, demersul autoarei este impregnat de o atitudine anticalofila, aspect care nu o determina sa renunte la observarea si studierea „corpurilor care se simt bine in pielea lor“. Nu conteaza cit de fidel corespunde un corp proportiilor, ci felul in care se expune si se exprima. Un artist de l’instant et de l’instinct.
In definitiv, pe autoare o preocupa felul in care corpul isi dezvaluie interioritatea si cit de armonios isi asuma ambalajul (mostenit si luat ca atare sau „lucrat“ prin multiple sedinte de gimnastica si dans).
Senzatiile care se innoada si impresiile care se fixeaza se dezvaluie pe portiunea fotografica. Corpurile, pe de o parte, se deschid, pe de alta, isi tradeaza ipostazele, grefind expresii noi. Tocmai de aceea, precum bine remarca Mathias Schmitt, pe Martine Voyeux o pasioneaza „nu sa caute viziunea definitiva, carteziana, obiectiva, ci sa gaseasca reflexia, stralucirea, ecoul, parfumul unde realul isi scapa siesi si reflecta ratiunea profunda intr-un spatiu-paranteza. Martine este un fotograf al instinctului, al urmei, al derivei luminoase si al barocului“. Acest continut „intermediar“ care e
