Textul care urmeaza este transcrierea (prelucrata) a unei interventii in cadrul reuniunii de omagiere a lui Stefan Aug. DOINAS la Institutul de Studii Liberale din Bucuresti, in primavara trecuta, cind poetul implinea 79 de ani. In prezenta sa si in fata unei adunari colegiale de scriitori, politicieni si admiratori, au fost invitati sa vorbeasca despre el Alexandru PALEOLOGU, Constantin BALACEANU-STOLNICI, Nicolae BALOTA si subsemnatul. Alocutiunile, transcrise pentru publicare in revista 22, au fost ulterior distribuite autorilor pentru revizie (ocazie cu care am intrat in posesia textului). Grupajul n-a mai aparut, totusi. Public interventia mea acum (usor prescurtata), la trista despartire de Stefan Aug. DOINAS. Mi-l amintesc foarte bine (nu stiu daca-l vedeam pentru ultima oara: ne-am reintilnit la lansarile succesive ale volumelor de proza semnate de Geta BRATESCU si de el insusi, editate de Fundatia Secolul 21, pe care ma invitase sa le prezint, la Libraria NOI de la Sala Dalles – inainte sau dupa primavara trecuta?…); in ciuda virstei, isi pastra aspectul impunator. Doar mersul i se subrezise: se sprijinea in baston. M-a impresionat felul in care sotia lui, Irinel LICIU, asezata in public, in primul rind, incuviinta foarte participativa ceea ce incercam sa spun despre complexitatea operei lui DOINAS. Ramin cu imaginea lor de fiinte tacute si cumva-triste. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace… (I.B.L.)

Pentru mine, pentru noi, generatia noastra, Stefan Aug. Doinas a fost mai intii autorul „clasicizat“ din manuale. Inainte sa-l putem cunoaste in carne si oase, l-am invatat la scoala. Nu fac amabilitati festive spunind ca nu se numara printre autorii care ne plictiseau! Din nefericire, in multe cazuri manualele ne blocheaza mai curind decit ne deschid accesul catre scriitorii importanti, catre marile valori ale trecutului. Textele lor, adeseori invechit