Frustrarea liberalilor trebuie sa fie foaaarte adanca. Ce sa-i faci... viata e ticalosita. Pai, cum altfel? Te scremi din fundul rarunchilor, tragi aer in piept si cand sa-ti iei elan pentru o erectie ceva mai sus de genunchiul broastei, ca sa te vaza lumea... poc! Te-ai si trezit peste nas cu muchia bardei unui principiu universal valabil in politica. Anume, daca nu belesti ochii la timpul potrivit, mai tarziu belesti ce-ti ramane sau nu mai belesti nimic... Asta e. Cat au fost la guvernare, liberalii au belit tot ce le-a incaput pe mana: opozitie, alegatori, parteneri de coalitie guvernamentala. Ba s-au belit si intre ei. Prietenul Mogos stie de ce... Stiu chiar si succesorii lui la conducerea cambuzei din Podu Ros, dar stau cu capul intre urechi si tac chitic. Nu de alta, dar presa asta nenorocita vede tot ce-i convine ei si nu ce-ar trebui. Asa s-or fi gandind liberalii. Dar drama purtatorilor de sageata e acuta, pentru ca asa-i in politica, daca nu te vede presa, cum sa te mai vada lumea. O sa creada alegatorul ca chiar nu faci nimic si atunci senzatia ar fi extrem de incomoda, mai ales ca timpul trece repede si vin iar alegerile.

Am remarcat-o in toata splendoarea ei si m-a amuzat copios aceasta frustrare liberala, pe parcursul unei conferinte de presa. E o frustrare mai mare decat a taranistilor sau alte partide extraparlamentare care macar stiu ca sunt moarte din punct de vedere politic. Cu liberalii e altceva. Ca un facut, ei au ramas in Parlament tocmai pentru a-si putea evalua dimensiunea redusa de furnica dornica sa stranga de gat elefantul lui Nastase. Uite-asa i-am urmarit vorbind despre introducerea unei motiuni pe tema fiscalitatii impovaratoare, recunoscand, cu noduri in gat, ca acest demers nu are sanse prea mari de a fi luat in considerare de catre guvern. Taxa pe scaun, inventata la pachet cu multe alte nazbatii scoase din strafunduri